Archive for the ‘Articole Putere Ortodoxa’ Category

Vladimir, în camera lui de apartament, este vizitat de prietenul său apropiat, Filip.

– Ce s-a întâmplat cu televizorul tău? spuse Filip, uitându-se mirat la imensa gaură din ecran.

– L-am spart cu ciocanul. Am vrut să-i dau drumul pe scările blocului, dar mi-era teamă că-mi sar vecinii în cap, zise Vladimir, râzând înecat.

– Cum așa? întrebă Filip, plin de nedumerire.

– Am să-ți povestesc. (Și oftând ușor, începu să relateze.) Zilnic eram nelipsit din fața televizorului, uitându-mă la știri sau la filme. Ajunsesem să cred că totul se rezumă la bani și că nimic concret nu pot face fără ei, că trebuie să ajung din urmă modelele văzute în lumea micului ecran. Acest lucru mi se părea tot mai greu. Vedeam câte rele se petrec în lume din cauza împuținării banilor: crime, jafuri, tâlhării, dezbinări etc. Chiar și atunci când ieșeam în oraș să mă întâlnesc cu prietenii la o bere, îmi spuneam că n-aș putea trăi fără să fac asta mereu și nu-mi imaginam ziua de sâmbătă seara fără să merg în vreun club renumit, că doar, cum ar fi viața trăită altfel, fără distracție? Ar fi ca la bătrânețe – plictisitor și deprimant, îmi ziceam, însă sunt tânăr și trebuie să mă distrez. Uneori, când ieșeam să mă întâlnesc cu prietenii mei în centrul orașului, mă opream la mănăstirea unde s-a călugărit un prieten bun al meu, să văd ce mai face, doar-doar s-o întoarce la traiul de dinainte de călugărie, că săracul o să se tâmpească cu stilul ăsta de viață – așa ziceam eu atunci.

De cele mai multe ori, când purtam o discuție, nu înțelegeam deloc ceea ce-mi spunea. Îmi repeta tot timpul că viața adevărată nu este cea pe care o ducea el înainte de intrarea în mănăstire și nici cea pe care încă o duc eu acum. Îmi spunea că nu înțelege cum de nu-mi dau seama de acest lucru; știa pasiunea mea pentru munte și alpinism și îmi zicea că, văzând atâtea minuni ale naturii, nu poți rămâne indiferent la chemarea de a da slavă lui Dumnezeu și a crede în El. Îmi mai spunea că poți vedea o minune chiar și numai într-un fir de iarbă, care se clatină la adierea vântului, sau în frumusețea și parfumul unei flori, că poți simți ceva deosebit chiar și privind o gărgăriță cum se luptă să-și ia zborul de pe o frunză, și când o face, se așază pe nasul tău.

Într-adevăr, îmi petreceam vacanțele la munte, cu prietenii, mă cazam la cabană, escaladam munții și, în general, făceam drumeții. Dar să fiu sincer și să spun drept, mai semnificativă pentru noi era ieșirea în poiană, aproape de pădure, categoric nu pentru a mirosi flori – căci cum ar fi fost să vezi un grup de bărbați întinși pe iarbă, unul mirosind o floare, altul jucându-se cu o gărgăriță și altul… cine știe ce mai făcând, ci desigur, pentru a căuta locul cel mai potrivit ca să o „punem” de-un grătar, cu niște muzică tare și așa mai departe.

Credeam în Dumnezeu, dar în acea perioadă la un nivel ideatic, să spun așa, motiv pentru care gestul prietenului meu de a se călugări și stilul său nou de viață mi se păreau habotnice. Dar, pentru că țineam la el, încercam să-l înțeleg și să găsesc răspunsuri la întrebarea:  „–Cum e posibil să simți și să vezi lumea cu alți ochi, idealizând fiecare întâmplare aparent banală: căderea unei frunze să-ți aducă un zâmbet, chiar și un zbor de gărgăriță având puterea să te emoționeze, privindu-o întins pe pajiște?” Ținând cont de ceea ce mi se prezenta la televizor, toate acestea păreau ceva cu totul abstract și de basm.

Într-o seară, hotărându-mă să nu mai merg în club – bine, recunosc, motivul era mai mult că nu prea aveam bani – m-am decis să trec pe la mănăstire să-mi vizitez prietenul, să mai discut cu el. Pe drum, însă, din neatenție – să zicem – am dat peste un bătrân, care nu știu de unde a apărut, și, ciocnindu-ne, l-am repezit cu o vorbă aspră:

– Ți-ai luat stradă, nu te uiți pe unde mergi? dar privindu-l mai bine și văzând că e bătrân, m-am decis să renunț la agresivitate și să uit evenimentul.

– Iartă-mă, tinere, dar tocmai era să strivești un melc, a zis bătrânul, spunându-și numele, parcă vrând să ne împrietenim. Nu am putut răbda și mi-am permis să te „atenționez”, a adăugat.

„Asta-i bună, altul cu gărgăuni, până acum eram la botanică cu flori și frunze, iar acum suntem la biologie, bine totuși că n-a fost o broască, pentru c-o luam razna pe loc”, am zis în gândul meu.

Și parcă știind ce am gândit, bătrânul mi-a zis:

– Dacă ești sincer în căutarea ta, vei înțelege la un moment dat.

– M-am străduit, dar n-am reușit, am răspuns eu ignorând parcă șocul nedumeririi.

– Folosește scara! mi-a zis el, și, uitându-mă în jur, am întrebat: …Care?? Dar când am revenit cu privirea, bătrânul nu mai era. Atunci, cuprins de spaimă, am rămas încremenit, neștiind cum să reacționez; dacă aș fi fost dus de mic la biserică, probabil că atunci aș fi rostit pe de rost mai multe rugăciuni decât un călugăr în mănăstire, dar ghinionul meu a fost că nu știam niciuna, așa că tot ce am putut rosti în gând a fost: Doamne!!! și o sete de cunoaștere, de rugăciune, amestecată cu frica, m-a cuprins. După ceva timp, m-am hotărât să mă mișc din loc și m-am îndreptat cu pași teleghidați și rapizi către mănăstire. Ajuns la mănăstire, m-a întâmpinat părintele stareț, de la care am aflat că prietenul meu călugăr a plecat pentru o perioadă în pustie.

– Ei, alta acum – am zis eu încruntat, uitând parcă de locul în care mă aflam și de persoana căreia mă adresam – ce trăznaie mai e și asta, să pleci de nebun prin pădure…???

– Nu vorbi așa de prietenul tău, începu aspru părintele, să știi că mi-a povestit despre prietenia voastră și am observat cât de mult ține la tine. Te pomenește în fiecare seară la rugăciune, iar unul din motivele pentru care a plecat în pustie ești tu, chiar dacă te situezi ultimul pe listă, zise zâmbind ironic. Chiar își dorește să te lumineze Dumnezeu să mergi pe calea cea bună.

Scara

În momentul acela, mi-am amintit de întâmplarea din drum cu bătrânul și i-am povestit-o, vorbindu-i fără răsuflare și așteptând cu nerăbdare cuvânt lămuritor. Atunci starețul, care este un om experimentat, mi-a explicat:

– Hmm, interesant, dragă Vladimir. Există o scriere a unui Părinte Sfânt, intitulată „Scara”, numită astfel pentru că, spre a ajunge la desăvârșire, trebuie să urci o scară a virtuților, treaptă cu treaptă, având la capăt dragostea.

– Nu înțeleg prea bine legătura, spuse Filip.

– Adică, bătrânul acela s-a referit la faptul că, pentru a ajunge la o sensibilitate și o trăire duhovnicească înalte, stări indispensabile mântuirii, dar și rezolvării „problemei” mele, trebuie să pornești urcând anumite trepte, nu dintr-o dată – cum voiam eu – ci în timp, începând cu lepădarea de viața deșartă și continuând cu despătimirea, apoi celelalte, culminând cu dragostea. Din acel moment, începi să vezi lucrurile în alt mod, cu alți ochi, pregustând raiul încă fiind în această viață pământească. Când te lupți să conștientizezi și când ajungi să simți prezența permanentă a lui Dumnezeu oriunde și în toate, începi să te bucuri de orice lucru, de fiecare adiere a vântului și pe toate le primești ca de la El. Ulterior am citit și eu cartea. Mi-am dat seama unde mă situam eu.

– Interesant ce spui tu, interveni Filip, observând cu câtă ardoare povestea prietenul său, dar de ce te găsesc acum în cameră cu televizorul țăndări, și privind neclintit pe geam?

– Vreau să intru în mănăstire.

– Uau, dar ce treabă are televizorul? Și nu văd un motiv foarte clar exprimat. Faptul că un bătrân ți-a zis să urci pe scară și că un părinte a dat un înțeles duhovnicesc acestui cuvânt, nu sunt argumente de ajuns.

– Dacă ar fi doar atât, probabil că ai fi avut dreptate. Cu televizorul, însă, este simplu: te conectează undeva departe de realitate, făcându-te să pierzi contactul cu ea, îți impune cum să gândești, ce să faci, cum să trăiești, ce să simți, cum să iubești; nu te poți împotrivi decât luând atitudine. Eu unul am luat. Referitor la acel bătrân, totul e minunat, am rămas marcat de întâmplare, la fel și părintele stareț. Când acesta din urmă m-a întrebat care-i numele cu care s-a prezentat acel bătrân, răspunsul a fost: …„Ioan” !!!

 

Nu naşterea ca atare te face tată,

nu purtarea în pântece te face mamă,

 ci buna creştere pe care o dai copiilor

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

      Familia are un rol esenţial în educaţia copilului. Familia este nucleul în care copilul se formează ca om. Ea are un  rol decisiv în ceea ce priveşte viitorul social şi spiritual al copilului pentru că ştim că „există evenimente care-şi pun pecetea asupra mentalităţii individului”[1], respectiv a copilului.

Felul în care părinţii se raportează la copii, afectează în mod dramatic modul în care copilul se va raporta la societate. Părinţii severi vor forma un tânăr fără personalitate, voinţă, iniţiativă (doar în cazul unui sistem nervos foarte puternic asistăm la formarea unui spirit anarhic  în familie şi societate); părinţii care-l vor răsfăţa vor avea un tânăr care nu învaţă, nu munceşte, dar pretinde mereu (unii ajung delicvenţi); părinţii care denotă inconsecvenţă educativă, care oscilează între răsfăţ şi severitate, vor forma un tânăr dezorientat, încăpăţânat, capricios şi dificil în raporturile sociale.[2]

„Educaţia copiilor presupune întâi de toate desăvârşirea propriei noastre educaţii, a sentimentelor noastre”.[3] Părinţii trebuie să se străduiască să dea dovadă de o moralitate ireproşabilă, de integritate şi educaţie aleasă, fiind formatorii unei generaţii, ca astfel copiii să-i poată urma avându-i ca model. „În educaţia copiilor, mai întâi de toate trebuie să ne educăm noi înşine. Evident, căldura din familie educă mult mai bine decât orice cuvinte, şi, dimpotrivă, cuvintele anoste ale părinţilor obţin exact efectul contrar.”[4]

Apoi, educaţia începe din momentul conceperii copilului. Încă din pântece mama va avea toată grija să-i transmită copilului sentimente de linişte şi afecţiune, dar şi o alimentaţie sănătoasă, acestea având un rol important în formarea lui, fiind climatul în care se dezvoltă. „Impresiile primite de prunc în timpul sarcinii în pântecul mamei sale determină în mare măsură starea lui fizică, afectivă şi chiar spirituală”.[5] „Trebuie să amintim că orice ţipete, orice cuvinte murdare îl spurcă deja pe copil, întipăresc deja în inima lui, încă din pântece, imaginile viciului şi a patimilor.”[6] Comportamentul plin de afecţiune al mamei este foarte important pentru formarea „sentimentul comuniunii sociale. El favorizează comunicarea, colaborarea şi actele altruiste. Baza acestui sentiment o constituie relaţiile cu mama, afecţiunea reciprocă dintre mamă şi copil.”[7]

Atunci când cunun, le spun soţului şi soţiei: „relaţiile conjugale, respectul, dragostea,

tandreţea şi căldura sufletească – sunt 90% din educaţia copiilor, restul trebuie doar subliniat şi nici nu trebuie să vorbiţi mult”. (Ptotoiereul Valerian Krecetov)[8]

 

Comportamentele copiilor se învaţă prin observarea unor modele în familie sau societate: „într-o grădiniţă o parte din preşcolari au asistat la un spectacol dat de un actor care tot timpul se comportă violent, agresând o păpuşă mare din plastic. Observându-se copiii în zilele următoare s-a constatat că aceştia se comportau mult mai agresiv cu jucăriile şi păpuşile lor, în comparaţie cu ceilalţi care nu asistaseră la spectacolul respectiv. După opt luni, 40% din lotul experimental imitau acte agresive din categoria celor văzute în spectacol. Rezultă rolul important jucat de exemplul celor din jur.”[9]  Toate acesta îl pot marca profund, însă copilul va suferi mult mai puţin dacă „simte în el siguranţă şi dacă are încredere în părinţi.”[10] Dar dacă vede atitudini nepotrivite „la un om în care are multă încredere, la părinţi, fraţi, rudenii, etc., atunci influenţa va fi mult mai mare asupra lui”[11].

Direcţia spre care va merge copilul se trasează încă din familie, locul unde se va forma idealul său. Acesta se formează din copilărie până la adoleşcenţă. Astfel, „când relaţiile dintre părinţi au fost armonioase, idealul adolescentului include un model care le seamănă.”[12]

Un copil care nu a primit o educaţie corectă din toate punctele de vedere va avea de suferit la  maturitate, sau poate toată viaţa în cazul în care nu are un caracter puternic nativ, prin care să se autoeduce. Lacunele relaţionale, complexele, fluctuaţiile sentimentale şi toate problemele interioare ale omului sunt în mare parte o consecinţă a unei educaţii familiale defectuoase.  Greu va înţelege extrovertirea unei persoane în familia sa sau între prieteni, ori altruismul cu care se manifestă în societate şi altele asemenea, cineva crescut de nişte părinţi care nu au avut timp să vorbească cu el, să-i asculte problemele, să-l încurajeze la nevoie, să-i ofere afecţiune. Se va adapta greu.

Responsabilitatea unui părinte în ceea ce priveşte educaţia copilului său este una uriaşă. În mare parte cazurile de neadaptare socială, depresie, dependenţă, delicvenţă, perversiune, sinucideri, din rândul tinerilor (şi nu numai), au ca substrat lipsa educaţiei familiale corecte, sănătoase.

CONCLUZII

Lumea e condusă din camera copilului (Tholuck)[13]

După cum am demonstrat până acum într-o manieră succintă, rolul familiei în educaţia copiilor este esenţial. „Familia reprezintă matricea primordială a culturii omeneşti. […] Aici se trezesc şi încep să se dezvolte puterile latente ale sufletului personal; aici începe copilul să iubească (pe cine şi cum?), să creadă (în ce?) şi să sacrifice (cui şi ce?); aici se alcătuiesc primele temelii ale caracterului său; aici se descoperă în sufletul copilului sursele principale ale fericirii sau nefericirii lui viitoare; aici devine copilul un om  mic, din care mai apoi se dezvoltă o mare personalitate sau un pungaş mărunt.”[14]

Totul se începe şi se învaţă mai întâi în familie. „Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s-a deprins încă din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta maturităţii? Copiii preiau totul şi imită totul…”[15]

Principala condiţie ca un copil să primească o educaţie corectă o reprezintă capacitatea părinţilor de a o face, şi în acelaşi timp, intensitatea şi sinceritatea iubirii părinţilor. Dar asta înseamnă că orice copil care nu a primit o educaţie aleasă este condamnat la un eşec social şi spiritual? Se pare că aceasta depinde de puterea de autoeducare a copilului dar şi de persoanele cu care intră în contact. Persoanele care intră în contact cu tineri care au avut o astfel de educaţie în copilărie, tind să-i judece, dar soluţia este să-i ajute să se integreze, dovedind răbdare şi altruism. Vor primi în schimb fericirea celuilalt ca stimulent asupra propriei fericiri. Adică cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos.

BIBLIOGRAFIE

 

  • Psihologie generală, Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
  • Părinţi şi copii. O abordare teologică, duhovnicească şi psihologică, Arhim. Simeon Kraiopoulos, Ed. Bizantină, 2005;
  • Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici,  Ed. Sophia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011;
  • Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Maica Magdalena, Ed. Deisis, 2006;
  • Viaţa de familie, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009.

[1] Psihologie generală, Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 36.

[2] Idem, p. 36.

[3] Părinţi şi copii. O abordare teologică, duhovnicească şi psihologică, Arhim. Simeon Kraiopoulos, Ed. Bizantină, 2005, p. 62.

[4] Protoiereul Vladislav Sveşnikov în Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici,  Ed. Sophia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 74.

[5] Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Maica Magdalena, Ed. Deisis, 2006, p. 20.

[6] Cum să educăm ortodox copilul. 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici,  Ed. Sophia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 28.

[7] Psihologie generală, Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 209.

[8] Idem, p. 74.

[9] Psihologie generală, Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 208.

[10] Părinţi şi copii. O abordare teologică, duhovnicească şi psihologică, Arhim. Simeon Kraiopoulos, Ed. Bizantină, 2005, p. 62.

[11] Ibidem.

[12] Psihologie generală, Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, p. 212.

[13]Viaţa de familie, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 9.

[14]Idem, p. 8-9.

[15]Idem, p. 15.

’Vraja mării’

Posted: August 7, 2010 in Articole Putere Ortodoxa

O vezi, îţi place, o vrei. Gândeşte-te bine înainte, să răspunzi  la întrebarea de ce o vrei. Intuiesc că de multe ori îţi spui: doar pentru o noapte, o aventură doar. Că la câte sunt, uită-te şi tu, „o mulţime de femei”[1] şi te gândeşti la fiecare în parte, azi la una, mâine la alta, că doar eşti tânăr.

Şi gândind deja motivul pentru care o vrei, te decizi s-o abordezi.

-„Bună, bună….au picat cumva pe pământ îngerii ? că semeni izbitor de mult cu unii dintre aceştia.  Nu crezi c-ar fi mai bine să-mi povesteşti la o cafea, puţin din ’raiul’ tău ?”…şi gata fata.

O duci acasă, că nu eşti un oarecare să stai atâta timp la ’vrăjeală’, pentru ce..? Hai, fii bărbat şi poartă-te ’cum trebuie’,’bărbăteşte’ cu o femeie …că doar ce-i, …e o femeie ! Ai terminat treaba şi te întorci la ale tale (săraca fată nu ştie că asta a fost tot şi crede c-a dat de Făt-Frumos) .

-„Băi frate ce-am vrăjit-o pe una…. proastă rău, i-am zis că am casă pe nu ştiu unde, că trebuie să plec în străinătate şi faze d-astea….numai porcării”

-„Şi ?? ai făcut ceva cu ea ?”

-„Cum frate, da’ ce eram prost să nu fac ?!?”

Varianta 2:

R.: -„Mi-am luat femeie… Da, e drăguţă tipa, fată de casă ..suntem făcuţi unul pentru celălalt. Vreau s-o iau de nevastă …păi nu ? Gata cu burlăceala, m-am făcut băiat cuminte.”

N.: -„Şi cum ai cunoscut-o?”

R.: -„Ne-a făcut cineva cunoştinţă la un bairam şi ştii tu apoi, am luat-o deoparte, am stat de vorbă. I-am zis că-mi place, ea mi-a mărturisit la fel…. Lucrurile au mers bine, ne întâlneam pe la discotecă, ba la un biliard…. am stat de vorbă, ne-am cunoscut mai bine, a fost pe la mine, eu pe la ea şi am început să ne iubim(de mai multe ori pe seară). Acum avem 3 ani împreună şi cred că e vremea să ne căsătorim că de ..tre’ să fim şi noi în rândul lumii.”

N.: – „A, păi …o duci bine înseamnă.”

De cele mai multe ori, femeia este tratată ca fiind un obiect ce produce plăcere, sau cea care se îngrijeşte de casă, (etc.), deci trebuie achiziţionată.

Varianta 3:

E rândul ei acum:

I.: -„Bună…ce faci? Ioana mă numesc. ”

B.: -„Hai nu mă-nnebuni ! Şi cum de nu te-am văzut până acum?”

I.: -„Am stat ascunsă….”

B.: -„Eu tocmai mergeam în oraş, n-ai vrea să vii cu mine, să ne cunoaştem şi noi ?”

I.:-„Pffff…..ai maşină? Că sunt tare obosită şi nu sunt obişnuită să merg pe jos :p”

B.: -„Auzi măi, da’ tare fiţoasă mai eşti…”

I.:-„Atunci du-te frate singur şi lasă-mă că am destule treburi”

B.: -„…hai că poate luăm taxiul”

Varianta cea mai grea

A.(femeie):-„Bună..ce faci?”

G.: -„Bine măăi… Tu ce faci?”

A.: -„Ce să fac….am ieşit şi eu pe afară..”

G.: -„Măi dar… tu ieşi numai ziua ? nu te-am văzut să ieşi şi tu seara, când ne strângem mai mulţi.”

A.: -„Eeee…nu! La ora aceea este prea târziu pentru o  fată să iasă afară. Părinţii aşa m-au învăţat, să nu ies seara târziu, să nu umblu cu derbedei, să fiu fată cuminte ;;) .”

G.: -„Vaaii….dar cum? Eu nu sunt derbedeu, te rog să ai încredere ! Îţi pot dovedi în seara aceasta dacă vii la club..”

A.: -„Nu …nu! Nu am ce căuta acolo, ştii.. eu nu prea am ieşit cu băieţi până acum.”

G.: -„Haii… venim foarte repede, mergem cu maşina mea personală.”

A.: -„…Nu ştiu ce să zic, mă mai gândesc.”

……………………………………………………..

T.: -„Ia zi măh.. ce ai făcut aseară ?”

B.: -„Ce să fac frate, am cunoscut o tipă, da să vezi fază tare. Tipa se dădea fată cuminte şi eu am crezut-o, da’ când colooo…. să vezi ce făcea după o sticlă de vin şi câtă şcoală avea !! ”

T.: -„Şi ..??”

B.: -„Am adus-o şi la mine….acasă”

T.: – Bravo mă …eşti tare !

Astăzi, comunicarea între un băiat şi o fată, a devenit un lucru de o importanţă neînsemnată pentru tineri. Comunicarea de început, valorificată, este esenţială. Ei nu mai pun preţ decât pe plăcere şi uită de bucuria prezenţei femeii ca venind în ajutorul bărbatului(şi invers), pentru că „nu este bine ca omul să fie singur[2]

Sunt destule moduri în care băieţii abordează o fată şi acest lucru dovedeşte ce vrea de la ea. De multe ori, fetele cad pradă unor ’masculi’ fără caracter, fără personalitate, ajungând astfel să sufere. Este mai bine dacă ajung în situaţia aceasta,doar să sufere(nefiind legaţi de Taina Cununiei), pentru că ar fi mai rău dacă ar rămâne cu o astfel de persoană şi ar face greşeala de a se căsători. De ce ? Pentru că vor fi un nou caz social în care femeile sunt maltratate, apar divorţuri şi căsnicii nefericite sau le-aş spune sumbre; deci vieţi distruse.

Trecând printr-un astfel de moment(de suferinţă), fata devine mai rece faţă de băieţi şi începe să se şi poarte astfel faţă de ei. Ori îşi bate joc de ei, ori iese cu oricine are ocazia şi face ce vrea. Apoi băieţii încep a spune despre fete că sunt aşa şi pe dincolo, că nu mai găseşti ’fată cuminte şi devreme acasă’

Şi uite astfel, din cauza dezamăgirilor, a greşitei abordări şi purtări ale bărbaţilor, tot mai multe femei ajung „femei uşoare. Cei ce nu privesc dragostea ca pe un dar al lui Dumnezeu, ajung să o folosească şi să o interpreteze greşit. Astfel apar aceste conflicte, (să le zic aşa) între băieţi şi fete. Băieţii spun că toate fetele sunt ’aşa’, fetele spun despre băieţi că sunt ’toţi la fel’ şi niciodată nu sunt fericiţi. O perspectivă creştină[3] este cea care ne ajută şi ne scoate din cursa în care singuri cădem. În învăţăturile Bisericii se găsesc nenumărate predici folositoare legate de femeie, bărbat, si în general viaţa de cuplu, căsnicie, etc. Vom vedea acolo cât de minunată este viaţa de familie trăită într-un mod creştin. Cât de minunat este să ai o fată sau, un băiat alături. Ce frumoasă este dragostea şi ce bine este când ştii că ai pe cineva aproape de tine, care te sprijină, te ajută …îţi vrea binele şi te iubeşte, te iubeşte foarte mult. Pentru unii poate sunt poveşti cele ce am spus în idea precedentă. Şi chiar sunt poveşti (pentru ei, căci realitatea este contrară) …deoarece, încrezându-se în forţele proprii uită că ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă. Dumnezeu ne vrea binele şi de aceea se bucură când noi suntem fericiţi. Dar atunci când noi nu credem ceea ce El ne învaţă şi nu respectăm acele norme lăsate de El pentru a ne putea feri de rău, ajungem la cele spuse la începutul acestei scrieri: nefericire, depresie, mari dezamăgiri, ură, neîncredere, parşivitate, minciuni etc.

Aşadar, atunci când cauţi pe cineva, încearcă să vezi persoana aceea ca fiind cea care îţi va fi alături pe tot parcursul vieţii. De ce ? – este o întrebare banală ! Eşti tânăr/ă, desigur şi nu îţi cere nimeni să te căsătoreşti cu prima persoană care-ţi iese în cale, dar tu VREI SĂ FII FERICIT ! Şi nu mă întreba de unde ştiu, pentru  că toţi doresc asta, indiferent de cum o percepe fiecare. Din moment ce vrei să ai alături o persoană(de gen opus) înseamnă că o placi şi plăcându-ţi, te face fericit atunci când sentimentele sunt reciproce. Oare nu vrei să fii fericit alături de ea ? Doar de-asta ai ales-o, ca s-o iubeşti. Şi astfel sunteţi împreună şi veţi fi împreună – la asta mă refer când spun, încearcă să vezi persoana aceea ca fiind cea care îţi va fi alături pe tot parcursul vieţii. Dar dacă nu încerci să vezi astfel lucrurile, se va întâmpla după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp să vă despărţiţi, din cauza unei conjuncturi sau din cauza alegerii voastre; Dumnezeu vă ajută numai dacă vreţi şi faceţi ce este bineplăcut Lui. Când Îl ai pe Dumnezeu în faţă …ce bine e !! Ştii că El vede tot şi dacă nu simţi că intervine,dacă lucrurile  nu merg bine între voi, înseamnă că e voia Lui şi nu trebuie să-I stai împotrivă, aşa este cel mai bine pentru tine.

Iată deci tu, fată sau băiat – vrei să ai pe cineva lângă tine[4] ? sau încă te mai prosteşti ca un copil ? măcinându-te sufleteşte ? „Poartă-te frumos cu ea[5]” –aceasta este cheia- şi vei vedea că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le vedem noi tinerii la ceilalţi. Nu trebuie să aşteptăm ca ceilalţi să se schimbe, ci schimbarea să vină din noi, pentru ca noi fiind schimbaţi, să încercăm să-i ajutăm şi pe ceilalţi.

„Cine se deschide mie atât de mult, ca cel care mă iubeşte ? Şi cui mă deschid eu atât de mult ca celui pe care îl iubesc? Între cei ce se iubesc există o comunicare, se dăruieşte unul altuia, nu mai este închis fiecare în el însuşi.[6] Şi astfel ’vraja mării’ reprezintă ’incantaţia’ greşită, folosită de cei goi sufleteşte ce  nu au dragoste.  Abordarea greşită şi atitudinea necreştinească cu care tinerii defilează, marchează negativ persoana cealaltă şi  îi schimbă comportamentul. Ce folos dacă, îndoctrinaţi fiind de mass-media,  vedem persoana de sex opus ca pe o vampă sau ca pe un bibelou ce trebuie achiziţionat, atâta timp cât nu îi dăm valoarea cuvenită sau o lăsăm uitată într-un raft ? Să lăsăm orgoliul deoparte şi să arătăm ceea ce simţim celui alăturat nouă. Să nu uităm de romantismul iubirii ce trebuie să ardă între doi tineri. Să nu lăsăm uitării declaraţiile de dragoste pline de valori sentimentale. Vorbele fără scrupule şi ieşite din mândria superiorităţii, ne aseamănă cu făpturile ce se tăvălesc în noroi.

Să fim noi înşine indiferent de riscuri. Să spunem ce simţim indiferent de temeri. Să facem faptele frumoase pe care ni le dictează conştiinţa, chiar dacă nu avem curajul. Încurajarea ne-o dă Mântuitorul atunci când, fără reţinere şi arătându-ne cât de firesc este, adresează întrebarea: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?[7]”. Răspunsul vine alături de aceeaşi lipsă de reţinere şi cu acelaşi ton firesc, spunând: „Da Doamne, Tu ştii că Te iubesc![8]

Vizitaţi de asemenea:
Suflet de copil
Fii Mamă


[1]„…mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi, desfătarea fiilor oamenilor -o mulţime de femei[…]iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt”(Ecc. 2; 8, 11)

[2]Fac. 2 ; 18

[3] Pentru că „nu poţi iubi autentic pe om fără să-L iubeşti pe Dumnezeu. Să vedem ce anume iubim în om dacă nu simţim în el chipul lui Dumnezeu. Pe ce se sprijină această iubire ? Ea devine atunci o formă de egoism nemăsurat, în care fiecare om devine simplul detaliu al eului meu: nu iubesc în el decât ceea ce îmi seamănă, ceea ce mă îmbogăţeşte, ceea ce mă luminează, mă distrează sau mă face să mă bucur. Dacă nu e aşa, şi dacă doresc să arăt o iubire dezinteresată, dar mereu areligioasă, această iubire va părăsi invariabil o fiinţă concretă de carne şi sânge pentru a se aplica unui om abstract, umanităţii, unei idei de om; şi se va încheia cu siguranţă prin sacrificarea individului concret pe altarul acestei idei abstracte, a cauzei comune, a raiului pe pământ etc.”(Iubirea nebună de aproapele, viaţa şi învăţăturile maicii Maria Skobţova, Ed. Deisis,2008, pg.143)

[4] Şi când spun cineva lângă tine, mă refer la multe, pentru că înseamnă multe. Nu doar o prezenţă fizică ci şi spirituală. A avea pe cineva alături înseamnă IUBIRE, încredere, sprijin, respect, înţelegere, lucruri ce dau armonia unei relaţii. „Asta e singura noastră bucurie, relaţia între persoane. Nu lucrurile ne dau bucurie, ci celălalt om. Mai ales când mă înţeleg cu el; el îmi dă bucurie, eu îi dau bucurie lui. Să ne facem această bucurie care este una cu unitatea noastră interpersonală”(pr. Dumitru Stăniloae).

[5] Frumoasa piesă a lui Alexandru Andrieş.

[6] Părintele Dumitru Stăniloae, cuvânt dintr-o conferinţă.

[7] In. 21; 16

[8] Idem

Omul este creaţia lui Dumnezeu, deci trebuie să stea împreună cu El. Când omul construieşte o casă, o construieşte pentru sine  şi locuieşte în ea. Orice lucru cumpără omul, îl cumpără pentru el, iar dacă îşi ia un câine îl ia pentru că îl doreşte, îl place şi-l va avea tot timpul cu sine, ori că va ieşi cu el să-l plimbe ori că îl va lăsa în casă, căci este absurd a cumpăra un animal şi apoi a-i da drumul pe stradă ca şi cum nu l-ar fi vrut, sau a depune osteneală în zidirea vreunui lucru doar pentru a avea o ocupaţie, ca mai apoi să plece lăsând totul uitării şi nepăsării.

Dacă noi, ca oameni limitaţi, ne ataşăm de lucruri materiale şi fiinţe felurite, dorindu-le aproape toată viaţa lângă noi, cu atât mai mult Dumnezeu, care este nemărginit în dragoste, doreşte să-I fim alături în veci. Dar lucrul şi mai grozav este că locul şederii e unul inimaginabil de minunat, pe care, dacă l-am conştientiza şi simţi, am fi în stare să dăm cele mai mari plăceri pământeşti simţite vreodată, în schimbul aceluia. Dar faptul că nu reuşim aceasta,  ne îndepărtează de acel loc şi ne materializează gândirea şi trăirea căci mintea omenească nu este capabilă să perceapă asemenea lucruri decât numai cu ajutor dumnezeiesc.

Avem oare nevoie de laude ? Nu! Avem oare nevoie de poziţii sociale înalte ? Nu ! Avem oare nevoie să fim cei mai frumoşi ? Nu! Oare trebuie să ne făurim viaţa în aşa fel încât „să o ducem mai bine” ? Nu! Dar de ce avem oare nevoie ? Credeţi că dacă ne-am trudi să avem un serviciu bun, o casă, o maşină, o familie şi multe altele, doar pentru a ajuta să ne mântuim şi să fim cât mai aproape de Dumnezeu (ca să ne primească în rai), oare Domnul nu ne va ajuta să le avem ? Atunci să ne străduim să fim întocmai.

Ce îi este mai de folos ?

Sunt oameni cărora nu le plac persoanele fără dexteritate şi capacităţi intelectuale, sau fără daruri extraordinare ori bani mulţi. Ne-am îndepărtat atât de  mult de scopul nostru, încât faptele şi atitudinile ne limitează trăirile, perspectivele şi viziunile, la viaţa de acum. Credeţi în viaţa veşnică? Atunci veţi face orice pentru a o dobândi, indiferent de cum sunteţi văzuţi de ceilalţi sau de situaţia în care vă aflaţi[1]. Nu credeţi? Atunci rămâneţi aici. Şi atunci, dacă rămânem aici, ce facem după moarte ? Nimic !?! Pentru că „nu există viaţă veşnică”. Iar dacă murim (că în moarte credem cu toţii) şi toate au un sfârşit, strângerea averilor nu are sens(cu mult mai puţin decât având în faţă existenţa vieţii veşnice, pentru că aceste averi nu ne vor folosi în  lumea de acolo). Să dăm frâu liber poftei şi să facem tot ce vrem, nu?. Dar tot nu ne simţim împliniţi, plăcerile sunt de moment, lucrurile nu merg chiar aşa cum ne doream ! De ce ? Pentru că sunt trecătoare şi nu au în ele ‘viaţă’[2] ca să ne transmită un sentiment puternic, să ne împlinească. Orice am face, fără Dumnezeu suntem ca o moară ce macină în gol. De ce unii sfinţi se îndepărtau(la fel ca pustnicii zilelor noastre) de lume fugind în pustie? Pentru că realizau ce contează cu adevărat în viaţă şi că cele lumeşti îi împiedică a ajunge la scopul dorit. Alţii renunţau la cele mai mari bunătăţi şi la condiţii de lux, la confort şi putere, doar pentru a nu-L pierde pe Dumnezeu, pe care Îl descopereau în ei înşişi(şi nu numai).

„Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare ? Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou[3]”. „Nimic nou sub soare[4]”, nimic în plus decât cele menite să ne folosească, nimic mai mult decât legea dată. Să iubeşti pe aproapele tău şi să nu-l judeci. Să respecţi cele lăsate de Dumnezeu înseamnă să faci, exact ceea ce eşti dator să faci dobândind astfel ceea ce ai nevoie. Căci dacă împlineşti voia Domnului înseamnă că-L iubeşti şi Îl urmezi, urmându-L eşti cu El şi astfel avându-L pe Dumnezeu – ai totul.

De ce are nevoie omul ? indubitabil de tot ce-l apropie mai mult de Creatorul său. Nimic mai mult. Deci îngrijeşte-te de sufletul tău şi apoi de cele lumeşti. Ai grijă de păcatele tale şi nu a-l studia pe celălalt. Acelaşi scop îl avem cu toţii; deci privindu-l pe cel de lângă tine luminează-ţi ochii şi


[1] Contează şi să nu-i smintim pe ceilalţi dar cu sub îndrumarea duhovnicului, putem avea în faţă nebunia pentru Hristos.

[2] În sensul de ceva ce dăinuie. Dumnezeu este „calea, adevărul şi VIAŢA” iar tot ce primim de la El este plin de viaţă, ne îmbărbătează, ne luminează, ne împlineşte.

[3] Ecclesiastul 1; 3-5

[4] Ibidem ; 9

Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat.[1]

(urmăriţi şi notele de subsol)

E clar că aceasta este năzuinţa ce domină majoritatea populaţiei globale. Banii au devenit un mijloc de a ajunge la ‘fericire’ şi un ‘drog’ ce nu are spital cu secţie de dezintoxicare în această lume (deşi ei sunt materiali).  Puterea îndoctrinării populaţiei face din copii, viitori adulţi dezumanizaţi. Aproape toţi îşi doresc să ajungă un „businessman” de succes. Clasa muncitorească dispare pentru simplul fapt că este ‘josnic’ a munci ca strungar, tâmplar, instalator, însă atunci când oamenii au nevoie de aceştia, îi consideră genii.

“Vreau să mă îmbogăţesc, de ce să muncesc toată viaţa pe nimica toată ? ” “Nu-mi place să muncesc, de ce să muncesc când pot avea milioane stând degeaba ?” Dar Dumnezeu a zis lui Adam după ce greşise: “În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta[2]” iar noi vrem bani din nimic şi cât mai mulţi, căutăm întotdeauna să dăm lovitura.  “Din ce motiv, omule, bogăţia ţi se pare lucru important? Neîndoielnic pentru că-ţi plac ospeţele scumpe, pentru că simţi mulţumire când alţii te admiră şi te invidiază, pentru că poţi cu banii tăi să le faci rău duşmanilor şi, în fine, pentru că toţi se tem de tine datorită puterii pe care ţi-o dă bogăţia. Da, din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică. Alt motiv nu există. Căci, de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare.[3]

Evanghelistul Luca ne relatează despre bogatul căruia i-a rodit ţarina şi în nebunia sa şi-a zis că a atins starea socială în care poate sta liniştit, fără griji, având toate cele de trebuinţă[4]. Dumnezeu i-a dat un răspuns fără de replică ce pune pe gânduri pe oricine : “Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”[5].  “…cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui”[6]spune Mântuitorul, aşadar cel ce se leapădă de omul cel vechi (pătimaş, iubitor de arginţi,etc.) pentru Domnul, se va mântui.

„Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului.”[7]

Bogăţia te face să uiţi cine eşti de fapt, şi pentru ce ţi s-a dat aceasta[8], iar uneori să-ţi pierzi minţile  după cum ştim binecunoscutul caz al artistei Britney Spears[9], care după ce ani mulţi s-a bucurat de marele succes în muzică şi s-a destrăbălat în videoclipuri[10](sau a promovat şi promovează destrăbălarea, sexualitatea) şi în viaţa privată[11], ajunge la spitalul de nebuni[12]. De ce ? pentru că a avut tot ce şi-a dorit şi neştiind să-şi administreze darurile primite, a încercat să le cheltuie mergând pe toate căile deşarte încercând prin acest mod să dea răspuns la căutările ei şi să-şi găsească împlinirea.

Cel ce a dobândit faima şi averea îşi pierde minţile(dacă nu-L are pe Dumnezeu[13]) devenind demonizat ! Poate unii nu vor crede însă una din ispitirile Mântuitorului în pustie a fost aceea a iubirii de stăpânire şi de avuţie. Şi I-a zis diavolul, ducându-L pe un munte foarte înalt şi arătându-i toate împărăţiile lumii şi slava lor: „Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.[14]” Iată că iubirea şi dorirea de îmbogăţire este iubire şi dorire a închinării la idoli(diavoli), de altfel demonizare.

Să luăm cazul lui Eminem vorbind despre albumul său Relapse din anul 2009, album ce este plin de versuri care descriu abuzuri sexuale, abuz de droguri şi crimă, dar cel mai interesant lucru sunt posedările demonice. După învăţăturile folclorului european[15] cât şi în filmul „Exorcism of Emily Rose”, ora 3 este ora în care diavolul are cea mai mare putere sau în care acesta huleşte Sfânta Treime[16]. „3 am”[17] este videoclipul prin care rapperul prezintă manifestarea demonizării sale. Eminem vorbeşte despre această posedare a sa în melodia My Darling[18], având  o discuţie cu diavolul ce-l posedă[19] şi căruia s-a vândut.

Cel ce vrea să se îmbogăţească şi cel ce vrea faimă, este înşelat de diavol şi dus pe culmile cele mai înalte ale mândriei ajungând într-un final să-l posede, uneori sfârşind prin sinucidere.

„Precum este cu neputinţă ca marea să fie lipsită de valuri, tot astfel iubitorul de argint, de mânie şi de întristare. Cel care dispreţuieşte bunurile materiale, s- a izbăvit de judecăţi şi certuri; iubitorul de avuţii însă e în stare să lupte până la moarte pentru un ac.[…] În Iov nu se găsea nici cea mai mică urmă de iubire de arginţi; de aceea, pierzând totul, a rămas liniştit. Iubirea de arginţi este numită rădăcina tuturor relelor şi pe bună dreptate, deoarece ea pricinuieşte ura, furtul, pizma, divorţul, vrajba, mânia, ţinerea de minte a răului, împietrirea inimii şi crima.[20]

Dreptul Solomon a avut parte de toate bogăţiile şi de toate plăcerile şi totuşi, a ajuns la concluzia că „totul este deşertăciune[21]


[1] Ecc. 4; 13

[2] Fac. 3; 19

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, ed. Egumeniţa

[4] Cf. Lc. 12; 16-19

[5] Lc 12; 20

[6] Lc. 9; 24

[7] Ibidem nota2

[8] Căci tot ce avem sunt daruri de la Dumnezeu

[9] Exemplele sunt multe şi nu se merită să vorbim despre ele.

[10]Britney Spears – 3 http://www.youtube.com/watch?v=15_UVCjhmI8 „Toată lumea iubeşte sex” „a trăi în păcat este lucrul nou (da)”

I’m A Slave 4 U  http://www.youtube.com/watch?v=C-N2-HkCg3M&feature=player_embedded şi nu numai acestea….

[11] Cf. http://www.kudika.ro/articol/special/3911/Ooops-Britney-Spears-se-face-de-rusine-iar.html , şi multe alte surse.

[12] Cf. mass-media

[13] Cel ce-L are pe Dumnezeu nu are nevoie de avere multă ci atât cât să-i fie de folos pentru mântuire.

[14] Mt 4; 9

[15] Cf.  http://en.wikipedia.org/wiki/Witching_hour

[16] Aici încerc să dovedesc pericolul şi ceea ce se urmăreşte nu neapărat afirmarea acestei ideologii.

[17] Şi recenta melodie a lui Britney Spears poartă acelaşi nume – „3”

[18] Vocea diavolului -„I gave you enough time your soul’s mine I’m taking it back”(Ţi-am dat destul timp, sufletul tău este al meu, îl iau înapoi)

„ I’m not in the mirror I’m inside you let me guide you”(iar când Eminem sparge oglinda – Nu sunt în oglindă sunt în tine, lasă-mă să te ghidez)

„You sold your soul to me, need  i remind you? You remember that night you(Ţi-ai vândut sufletul mie, trebuie să-ţi amintesc ? îţi aduci aminte acea noapte)

Prayed to god you’d give anything to get a record deal well Dre signed you! (te-ai rugat lui Dumnezeu că vei da orice ca să ai un contract cu Dre ,aşadar ţi-a semnat)

This is what you wanted your whole life Marshall right boo? „asta ţi-ai dorit toată viaţa Marshall, nu-i aşa prietene ?”

Look at this house! (uită-te la casa aceasta)

look at these cars!(priveşte la maşinile acestea)

Oh, but you didn’t know that fame has a price too ?(Oh, dar nu ştiai că faima are şi ea un preţ?)”

[19] De asemenea în piesa Rainman spune că este posedat de diavol, dându-i acest nume.

[20] Ioan Scărarul, Scara Raiului, Ed. Amarcord, Timişoara, 1994, Cuvântul XVII: Despre Sărăcia alergătoare către cer,  pg.336-337

[21] Ecc. 1; 2

Spunem uneori: „dacă şi aici se întâmplă aşa” sau „dacă nici aici nu îmi găsesc liniştea, atunci…” Ei bine, această căutare a locului paradisiac este o căutare deşartă. Pacea din raiul pe care îl căutăm este în noi, deci este oriunde.

Dacă eu sunt rău de fel, sunt rău şi aici şi acolo în acel loc pe care îl caut; dacă eu sunt bun, sunt bun şi aici şi acolo.

Dacă lucrarea raiului(în noi) este continuă, atunci vom avea raiul într-un mod „palpabil”, vizibil, desăvârşit. Dar dacă nu păstrăm şi nu consolidăm lumina din noi, vom deveni reci şi iritaţi de neorânduielile şi neplăcerile din jur.

Dacă într-un loc nu găsim ceea ce ne aşteptam să găsim (de fapt „aproape perfecţiunea”sau „armonia” nu trebuie să le căutăm sau să ne aşteptăm să le găsim aici pe pământ) nu vom judeca sau nu ne vom deziluziona ci ne vom crea personal mediul dorit de Dumnezeu.

Spunea cineva referitor la călugărie: „dacă mă călugăresc, eu nu plec să găsesc mănăstire, eu plec să fac mănăstire”. Aceasta arată că fericirea este cea pe care ţi-o oferi tu; „împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul şi pământul”.[1]

Oriunde vom fi, de vom culege doar roadele cele bune, câştigul neîntârziat îi va determina şi pe ceilalţi să împrumute această atitudine. Se întâmplă adesea când nu suntem capabili de adaptare să simţim mediul în care trăim ca pe o povară, însă dacă încercăm să schimbăm ‘cursul apei’ şi să întoarcem lucrurile în favoarea noastră, privind partea bună, vom observa că devine mai uşor de acceptat şi de depăşit situaţia respectivă, ba chiar vom prinde curaj. Aceasta este o modalitate de necârtire aţintind gândul către Dumnezeu şi concretizând prezenţa Sa mereu alături.

Fericirea după care alergăm întreaga viaţă, atunci când încercăm să ne găsim rostul prin adaptarea în societate, satisfacerea plăcerilor şi încercarea de a ne îndeplini dorinţele şi visurile, este una falsă, proiectată de potrivnic pentru a ne abate atenţia de la adevăratul scop pe care îl avem pe pământ şi de la gândul către Creatorul, Proniatorul şi Dreptul Judecător. Căci vedem cum ne încărcăm mintea cu griji şi ne-o încurcăm cu probleme, ne-o complicăm cu lucruri nefolositoare, prietenii deşarte,  romantism fără scop. Tehnologizarea şi progresul ideologic al societăţii ne iau prin surprindere şi ne găsesc nepregătiţi de luptă şi anemici spiritual, căci dacă vom analiza printr-un sondaj vom observa că mulţi nu se mai pot desprinde de petrecerea timpului la calculator(pe internet), majoritatea populaţiei globale nu mai poate trăi fără telefon(chiar dacă unii nu îl folosesc foarte mult) sau televizor, şi astfel modificarea omului devine vizibilă(se înlocuieşte uşor munca umană cu cea robotizată-ca prim stagiu- până când „în corpul uman vor putea fi inserate dispozitive electronice cu functii variate”-adică robotizarea omului- [2]).

Şi deja ne-am distras total atenţia de la sfinţenie, de la viaţa veşnică şi de la Dumnezeu. Nu vom face niciodată diferenţa dintre fericirea şi împlinirea dată de Dumnezeu şi cea pământească căutată şi creată de om(de fapt o încercare de a o crea) dacă nu le vom cunoaşte în paralel. Cel ce a gustat din cele dăruite de Domnul nu mai are nevoie să mai guste şi altceva, dar cel ce a gustat cele de aici(finite) simte că nu-i de ajuns, că nu este ce caută, nu îl împlineşte cum credea însă poate ajunge la cunoaşterea în paralel(sau conştientizarea) doar dacă alege să-L ‘poftească înăuntru’ pe Cel care bate, şi astfel realizează că intensa goană pornită în trecut era nu după fericire, ci în neant; având termen de comparaţie acum, ştie că greşea.

Scopul omului este goana după fericirea veşnică ce începe aici pe pământ şi se opreşte în momentul concretizării acesteia în viaţa de dincolo, alături de „casnicii” lui Dumnezeu. Dacă tot am intrat în această cursă(alergare), să analizăm bine valorile ce le avem în faţă.

Să ne punem întotdeauna întrebarea: „După ce alergăm ?” sau „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă iar sufletul său îl va pierde[3]„?.


[1] Sfântul Isaac Sirul

[2] A se vedea: http://saccsiv.wordpress.com/2009/12/26/robotizarea-omului-%E2%80%9Epana-in-2050-granita-dintre-oameni-si-aparate-asa-cum-o-vedem-acum-nu-va-mai-exista%E2%80%9D/

[3] Matei 16:26

Trăieşte-ţi viaţa

Eşti tânăr, ai prieteni mulţi, nu eşti foarte bogat dar ai ce cheltui, vorbeşti deschis ce vrei, te duci orinde eşti invitat, iţi place să fii admirat, nonconformismul chiar te reprezintă, vântul iţi flutură camaşa şi de sus de acolo de pe bloc privind oraşul iţi spui: „trăieşte-ţi viaţa!”

Dar ce este viaţa ta? Oare să te întorci la ora 04:00 de la un majorat fară să mai ştii drumul spre casă; fetele fară prejudecăţi, fără rutină, haine, care „ţi-au redat speranţa aseară” sau puterea financiară cu care „poţi face orice” care „iţi îndeplineşte orice dorinţă” definesc cu adevărat cuvântul – împlinire? Reprezintă cu adevărat amintiri plăcute din adolescenţă sau „a te distra” este esenţial in viaţa unui tânăr şi reprezintă sloganul „trăieşte-ţi viaţa”.

Intră într-o biserică, aşează-te in genunchi in faţa icoanei Maicii Domnului şi spune-i cum te distrezi tu şi cum ai vrea, spune-i ce înseamnă pentru tine tinereţea. Oare o poţi face gândindu-te la toate momentele in care te-ai distrat? Mai au loc înjurăturile, băutura si toate celelalte? Nu cumva te ruşinezi? Dacă este bine ceea ce faci, atunci de ce te ruşinezi? De ce nu te distrezi cum îţi place ţie, şi în biserică? Oare Dumnezeu, Maica Domnului si Sfinţii nu sunt pretutindeni? Chiar şi acasă, la şcoală, la discotecă, etc. privind fiecare faptă pe care o faci?

Dar dacă totul are un sfârşit şi după moarte urmează veşnicie, atunci la bătrâneţe privind în urmă, cu ce te ajută faptele nechibzuite ale tinereţii? Judecata este aproape, mergi cu conştiinţa împăcată că ai avut o tinereţe fericită, că ţi-ai trăit viaţa, că ai avut libertate? Dar ce înseamnă pentru tine libertatea? Să faci ce vrei? „Fac ce vreau dar ştiu ce fac” este un slogan care cu ceva vreme în urmă încuraja pacatul desfrâului. Libertatea nu înseamnă să facem ce vrem, căci de multe ori făcând ceea ce vrem facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Eşti „tare” dacă ieşi cu o fată, şi după ce a „cedat din prima seara” o laşi(părăseşti). Oare nu eşti rob păcatului? Lipsit de înţelepciune, neputând să te înfrânezi să faci faţă ispitei? Oare, cuvântul prietenilor tăi este mai presus de conştiinţă, de moralitatea ta, uneori de voinţa ta sau chiar de Dumnezeu? Oare, imaginea ta în faţa celorlalţi contează mai mult decât orice?

Bucuriile sufleteşti sunt nemarginite şi nu se pot înlocui. Un buchet cu flori de câmp pe care îl dăruieşti din toată dragostea face mai mult decât un buchet de trandafiri (filipinezi, de Ecuador) dăruiţi formal. Plăcerile dăruite de palpabil vor dispărea odată cu sursa, însă gândurile şi trăirile sufleteşti nu ţi le poate lua nimeni. Bucuria şi necazul, înalţarea şi căderea, sănătatea şi boala, cinstea şi ruşinea, bogăţia şi sărăcia – toate vin de la Dumnezeu şi trebuie acceptate ca atare.

A-ţi trăi viaţa după voia şi pe placul lui Dumnezeu înseamnă o adevarată viaţă, o viaţă care te împlineşte spiritual. Cu cât creştinul traieşte mai intens viaţa launtrică, cu atât e mai detaşat de lumea aceasta şi se apropie in mod imperceptibil de cealaltă lume. Trebuie să privim şi să cercetăm cu mare atenţie faptele noastre pentru a vedea consecinţele şi a ne da seama de ispită.

După fiecare cădere, pocainţa noastră slabeşte. Ne obişnuim cu păcatele şi până la urmă nu mai simţim deloc acţiunea harului dumnezeiesc asupra noastră. Devenim mai întâi indiferenti faţă de viaţa creştină şi apoi Îl duşmănim cu înverşunare pe Dumnezeu. Când cineva atinge stadiul acesta, a pierdut puterea de a-şi recunoaşte greşeala şi ajunge un netrebnic.

Călătorind

Posted: Iunie 24, 2010 in Articole Putere Ortodoxa

Călătorind am văzut cât de mare este lumea şi cât este de frumoasă. Într-adevăr, lumea este incotestabil frumoasă. Cât despre ea ca fiind mare, uneori devine un paradox când crezi că (fugind) într-un loc îndepărtat eşti singur, departe de locuri ştiute şi de oameni cunoscuţi. Îţi dai seama de asta când întâlneşti pe cineva din oraşul tău, un prieten, într-un loc îndepărtat de casă şi mai ales când cei care ţi-au devenit prieteni aici, se cunosc cu alţii de care tu nici nu bănuiai că ştiu de locul în care tu ai ajuns. Dar devine frumos atunci când ştii că oriunde te-ai duce Îl găseşti pe Dumnezeu, mai bine zis nu Îl găseşti ci (El) merge împreună cu tine oriunde te-ai duce. Ce este şi mai minunat e că oriunde ai fi, cât de departe, cât de singur, întotdeauna este Cineva care să te asculte atunci când vrei să discuţi şi simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti gândurile. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru[1] dar cum numai Dumnezeu este contingent, avem nevoie de ceva din exterior ca să stimuleze aceasta înlăuntrul nostru, acest sentiment al trăirii Împărăţiei. Dumnezeu este Cel care o face, uneori direct, alteori prin oameni.

Sunt oameni care trezesc în tine un sentiment puternic de dragoste, de năzuinţă divină, de voinţă şi perseverenţă…

Prezenţa lui Dumnezeu se face tot mai simţită prin căutarea ei sau prin contemplare, prin dorinţa de a-L permanentiza în conştiinţa noastră. Dar lucrurile care abat atenţia de la aceasta(de la simţirea prezenţei) sunt cele gălăgioase şi înălţătoare care îţi oferă multe, dar acestea sunt lipsite de rădăcini şi ulterior vor duce la colaps; te trezeşti fericit şi puternic fără explicaţie plauzibilă.

„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”[2]. Sporirea duhovnicească se realizează cu ajutorul lui Dumnezeu. Toate trăirile, descoperirile, aprofundările şi detaşările (de lume) vin din mâna lui Dumnezeu. Însă aşa cum vin la fel şi dispar. Pierdem când nu ştim să purtăm de grijă sau nu ştim să preţuim.

Dar din când în când vine o vreme când Dumnezeu priveşte, iar acest moment nu trece neobservat de om. Este un timp în care El te lasă „singur” testându-ţi intenţiile; vrea să vadă cum te descurci. Este unul din momentele cruciale în care toate capacităţile dobândite până atunci îţi servesc în ajutor spre a trece acest test. Este nevoie de puţin efort din partea omului spre a trece cu bine. Ce se întâmplă când capacităţile despre care vorbeam lipsesc ? Vine colapsul (al doilea) ! Şi te trezeşti la stagiul primar luându-o de la capăt. Un caz probabil fericit este dacă o iei de la capăt, deoarece poate avea ca şi consecinţe depărtarea de Dumnezeu şi apropierea de cele ale lumii care reprimindu-te îţi vor oferi noi curse şi laţuri.

Păstrează-ţi inima curată[3]! Luptă pentru dragostea (φυλαιω[4]fileo) nestrămutată şi  dragostea (ερωτάω[5]erotao) ce o datorăm; în acest fel te vei simţi cu adevărat împlinit când,  potrivit normelor lumeşti nu te afli deplin.


[1] Luca : 17; 21

 

[2] Iov : 1; 21

[3] Cf. Psalmul 50 v. 11

[4] Iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu

[5] Iubirea oamenilor între ei