Vorbirea sufletului cu Dumnezeu

Posted: Iulie 31, 2011 in Iulie

31 iulie

Vorbirea sufletului cu Dumnezeu[1]

 

Neîncetat vă rugaţi (I Tesaloniceni 5, 17)

          Să-I cerem Domnului, din toată inima, să ne aducă tot mai mult la Sine pe fiecare; şi ca rugăciunea noastră să nu fie rece, împrăştiată, cu conştiinţă necurată, cu o inimă care n-a ajuns să se împace cu cei cu care ne-am aflat în dezbinare şi ca rugăciunea noastră să fie de fiecare dată vorbire vie, adevărată, a sufletului nostru cu Dumnezeu. Atunci ea nu va rămâne stearpă.

Primind toate din mâinile lui Dumnezeu, vom voi să săvârşim şi noi tot lucrul cu mâinile noastre, conştiincios, cu osârdie, nu pentru lauda omenească, ci pentru Domnul însuşi, să nu slujim ca nişte năimiţi, ci ca popor al lui Dumnezeu, aşezând la temelia întregii noastre vieţi adevărul. Să nu fim creştini doar cu numele, să ne facem adevăraţi următori ai lui Hristos, mădulare vii ale Bisericii, dăruindu-I inima noastră. Atunci El, Atotputernicul, ne va îndeplini toate noile şi vom afla încă de aici, de pe pământ, liman de linişte; oricât de ameninţătoare vor fi valurile mării vieţii, ştim că nu ne vom îneca.

Iată ce le făgăduieşte Domnul celor ce I se încredinţează: „Duhul Meu Îl voi pune înlăuntrul vostru şi voi face ca voi să umblaţi în rânduielile Mele, iar judecăţile Mele să le păziţi şi să le faceţi” (Iezechiel 36,27)

Fie El cu noi şi noi împreună cu El, oricând şi oriunde.


[1] Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu (366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s