Să descoperim plinătatea vieţii

Posted: Iulie 21, 2011 in Iulie

21 iulie

Să descoperim plinătatea vieţii[1]

 

„Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi Cel viu.

Mort am fost şi iată, sunt viu în vecii vecilor.”

(Apocalipsă 1, 18)

Vă daţi seama cât de măruntă, de imperfectă, de nesatisfăcătoare este viaţa noastră pământească! Tindem către un ţel care se vădeşte a fi de neatins. Visăm la ceea ce am vrea să facem, dar, când ne apucăm de treabă, neîndemânaticele noastre mâini se lasă în jos, neputincioase. Ne apar înaintea ochilor sclipirile acelei infinite iubiri, care uită de sine, care nu cunoaşte răul, „pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”. Găsim această iubire absolută în Persoana Mântuitorului Hristos, iar vocea noastră cea dinlăuntru ne şopteşte: „Vreau să învăţ să am această iubire”. Dar strădaniile ne sunt zadarnice, ne prăbuşesc la primul obstacol. Încercăm să ne păstrăm liniştea sufletească, să fim blânzi, să ne preocupe ajutorarea aproapelui, dar către sfârşitul zilei, recapitulându-ne faptele, ajungem să plângem de disperare, dându-se seama cât de departe suntem de scopul pe care ni l-am propus.

Suntem animaţi mereu de o infinită aspiraţie spre pacea care covârşeşte toată mintea, tânjim după ea, o căutăm, dar nu o găsim nicăieri! Pe pământ, toate se petrec aşa: căutăm cele de negăsit, vrem să cuprindem cele de necuprins, mereu şi în tot locul nimic nu ne mulţumeşte, fiindcă tot ce avem,sau reuşim să obţinem este imperfect şi parţial. Dar aceste părţi separate între ele, aceste sclipiri care ne atrag dar nu ne dau satisfacţie, toate se contopesc într-o deplină armonie în Persoana Mântuitorului cel înviat din morţi. El este Izvorul desăvârşirii, Izvorul vieţii veşnice, numai prin El putem dobândi plenitudinea vieţii, după care tânjim.


[1] Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu (366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s