Tricolorul Românesc

Posted: Decembrie 1, 2010 in Diverse

TRICOLORUL ROMÂNESC[1]

Tricolorul românesc este de origine străveche şi el simbolizează lupta de veacuri a poporului nostru pentru unitate naţională.

Reunirea pe drapel a celor trei culori – roşu, galben, albastru – s-a făcut în mod oficial în Ţara Românească, la14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842). La cererea domnului muntean, sultanul a încuviinţat printr-un hatiserif înfăţişarea steagurilor pentru navele comerciale româneşti şi pentru unităţile oştirii pământene. Pentru corăbiile negustoreşti se prevedea „steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul stele şi la mijloc pasăre albastră cu cap”, iar pentru armată, „steag cu faţă roşie, albastră şi galbenă, având şi acestea stele şi pasăre cu cap la mijloc”[2].

Drapelele cu care au fost înzestrate unităţile militare muntene în toamna anului 1834, primele din istoria armatei române moderne, erau aşadar tricolore, cu benzile dispuse orizontal, roşu deasupra, galben la mijloc şi albastru jos.  În centrul câmpului galben se afla o acvilă încoronată şi cruciată cu aur. În porunca dată oştirii cu prilejul înmânării lor solemne, între altele, domnitorul arată: „Oştirea românească dobândeşte iarăşi acel drept prin vechime şi primeşte steagurile sale cu feţe naţionale ”[3], lăsând să se înţeleagă originea istorică îndepărtată a celor trei culori şi semnificaţia lor de simbol naţional.

În timpul revoluţiei din 1848, Guvernul provizoriu din Ţara Românească, prin decretul nr. 1 din 14 iunie, a stabilit ca „drapelul ţării să aibă trei culori: albastru, galben şi roşu”[4]. O lună mai târziu, văzând că nu s-a înţeles cum trebuie făcute stindardele  naţionale, decret guvernamental nr. 252 din 13 iulie, preciza: „Stindardele vor di tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”[5]. Într-o notă adresată în zilele revoluţiei lui Emin Paşa, reprezentantul Porţii otomane, Nicolae Golescu spunea:  „Culorile esfarfului nostru nu sunt de datină modernă. Noi le-am avut încă de mai înainte pe steagurile noaste”[6].Dar nu preciza de când anume.

Scos din folosinţă în toamna anului 1848, prin înăbuşirea revoluţiei, tricolorul va fi reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863 de Alexandru Ioan Cuza. Culorile erau aşezate orizontal, în ordinea: roşu, galbe, albastru. El se va menţine în această formă până în anul 1867, când comisia heraldică, însuşindu-şi propunerea lui Nicolae Golescu, fostul paşoptist, ca drapelul naţional să fie întocmit cum a fost în 1848, a stabilit ca benzile să fie rânduite vertical, în ordinea albastru, galben, roşu, păstrată până astăzi.

Referindu-se la originea şi semnificaţia tricolorului românesc, în şedinţa Parlamentului din 26 martie 1867, Mihail Kogălniceanu arăta: „Drapelul tricolor cum este astăzi nu este drapelul Unirii Principatelor. El este mai înalt, este însuşi drapelul naţiunii române din toate ţările locuite de români”[7].

Aşadar, în epoca modernă s-a păstrat o tradiţie mai veche, din bătrâni a tricolorului şi a semnificaţiei lui de simbol naţional pentru toţi românii, pe care generaţia paşoptistă şi făuritorii Unirii Principatelor o cunoşteau. Dar care este izvorul de la care pornea această tradiţie ?

Istoricul german J. F. Neigebaur, într-o carte consacrată Transilvaniei, publicată la Braşov în 1851, afirma că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe vremea Daciei Traiane. Cel mai vechi document scris privitor la stema Daciei este Novella XI-a, dată la 14 aprilie 535 de împăratul Justinian (527-565) cu prilejul fixării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justniana Prima care cuprindea alături de regiuni din Panonia Secunda şi părţi din fosta Dacie Traiana. Decretul imperial care stabilea însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: „Din partea dreaptă, în prima diviziune scut roşu în mijlocul căruia sunt văzute tunuri,  însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune scut ceresc cu semnele tribului burilor, ale căror două laturi sunt albe,iar mijlocul auriu”[8].

Scutul roşu, însemnând Dacia de dincolo, se referea la sudul şi centrul Moldovei, acea parte a Daciei Traiane pe care împăratul Justinian o considera posesiunea lui, cel puţin în principiu, dar care se găsea acum în afara teritoriului deţinut efectiv de romani. Precizarea Dacia de dincolo va avea în vedere tocmai poziţia geografică şi politică deosebită a acestei părţi a Daciei Traiane. Scutul ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflate încă sub stăpânirea efectivă a lui Justinian, respectiv Banatul şi Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuită de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum şi ozonă a Transilvaniei ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Munţii Apuseni unde săpăturile arheologice au confirmat existenţa aşezărilor române până în secolul al VI-lea, adică fosta Dacie Porolissensis. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele două scuturi roşu şi albastru, reprezenta fără îndoială Muntenia de astăzi, sau fosta Moesie inferioară.

Împăratul Justinian, urmărind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, a cucerit Africa de nord-vest de la vandali, Italia de la ostrogoţi, sudul Spaniei de la vizigoţi, iar de la gepizi a luat teritoriile dintre Tisa şi Dunărea de Jos, întinzându-şi stăpânirea în Banat, Munţii Apuseni, Oltenia şi Muntenia. Imperiul roman de răsărit se considera, însă stăpân asupra întregii Dacii. Această pretenţie este exprimată prin prezenţa pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sud, cât şi de la nord de Carpaţi.

Prin urmare, cele trei culori, roşu, la dreapta, galben, la mijloc şi albastru, la stânga din stema Daciei Justiniane, aşezate în ordinea şi poziţia steagului României de astăzi, sunt preluate de pe stema Daciei Traiane şi confirmă afirmaţia lui J.F. Neigebaur că tricolorul românesc este o moştenire de la începuturile primului mileniu, transmisă prin tradiţie străbună până în epoca modernă. Puternic legaţi de tradiţie, romanii au păstrat vechile culori ale Daciei Traiane, dar siliţi să trăiască timp îndelungat, pe de o parte şi de alta a Carpaţilor, despărţiţi în trei „ţări” – Moldova, Muntenia şi Transilvania – au făcut din câte o culoare un steag pentru fiecare ţară, dând astfel expresie continuităţii lor pe vatra străbună, iar din reunirea acestor culori pe acelaşi stindard, adică din tricolor, simbolul luptei pentru unitate naţională.

Steagul Moldovei, cu bourul pe o parte şi Sfântul Gheorghe ecvestru pe cealaltă parte, era de culoare roşie.  Întocmit de Bogdan I (1359-1365) la întemeierea ţării, el a fost păstrat în această formă de Ştefan cel Mare şi urmaşii săi la domnie până în epoca modernă. Steagul cel mare al Munteniei, care l-a însoţit pe Mircea cel Bătrân (1386-1418) pe câmpurile de bătălie,  moştenit de la Basarab cel Mare (1317-1352), avea fondul galben-auriu. Decolorat în galben-alburiu pe vremea lui Radu Şeban (1602-1611), fiind foarte vechi, el era privit de romanii munteni ca un odor sfânt. În Transilvania intrată de timpuriu sub stăpânire străină, stemele nobiliare acordate unor familii româneşti au în toate cazurile fondul de azur (culoarea cerului). Albastru-azur apare şi pe însemnele heraldice ale unor familii boiereşti din Muntenia şi Moldova care deţineau posesiuni în Transilvania.

Când la 1600, Mihai Viteazul (1593-1601) a înfăptuit ce dintâi unire a ţărilor române, refăcând vechea Dacie în forma românească, a contopit şi cele trei culori (roşu, galben, albastru) pe diplomele şi stemele acordate boierilor munteni şi moldoveni şi nobililor transilvăneni care i s-au alăturat. El a reînviat, astfel, tricolorul din epoca romană, conferindu-i valoare de simbol al unităţii naţionale.

Nesemnalat în primele decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare într-o formă îngăduită de împrejurările vremii pe unele documente de la Matei Basarab (1632-1654), care au ataşat sigiliul ţării imprimat în ceară cu un şnur din fire de mătase împletit în trei culori (roşu, galben, albastru). Tricolorul este mai clar exprimat de steagul lui Şerban Cantacuzino (1674-1688), purtat sub zidurile Vienei asediată de turci în 1683, pe al cărui fond galben-auriu se vedea chipul Mântuitorului Hristos înveşmântat în haină de culoare roşu aprins şi mantie albastru-azur. Şi în stema lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), confecţionată după indicaţiile sale în 1695, este redat tricolorul sub forma unui scut albastru pe care se profilează un călăreţ cu pieptul roşu şi coiful şi sabia de culoare galbenă.

În secolul al XIX-lea, tricolorul apare pe steagul cel mare al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821, strecurat subtil, dar vizibil în veşmintele albastru azur şi roşu-carmin ale Persoanelor Sfintei Treimi zugrăvită pe fondul galben-alburiu al flamurei, şi pe ciucurii dublu etajaţi, trei la număr, care împodobeau stindardul, împletiţi din fire de mătase tricoloră.

În Transilvania,  la marea adunare populară de la Blaj, din 15 mai 1848, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”. Era un steag mare, confecţionat cu o săptămână mai devreme şi declarat stindard naţional, pe care, potrivit tradiţiei, l-a folosit şi Avram Iancu.

Desfiinţat ca drapel naţional în Ţara Românească după înfrângerea revoluţiei paşoptiste, tricolorul este reintrodus de Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856) pe steagurile oştirii muntene. El reapare şi în Munteni în perioada luptei pentru unire, pe cocardele şi banderolele purtate de unionişti.

Adaptat ca stindard al Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza, tricolorul este instituit drapelul de stat al României moderne prin constituţia din 1866 şi prin legile din 1867 şi 1872 pentru stabilirea armeriilor naţionale, având culorile redate vertical, în ordinea: albastru alături de hampa (lemnul steagului), galben la mijloc şi roşu la margine, flotând liber în aer, iar în centrul feţei din mijloc stema ţării[9], aşa cum este şi astăzi.

Tricolorul a însufleţit armata română pe câmpurile de bătălie ale războiului din 1877 pentru independenţa ţării şi a fluturat biruitor la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Peste o sută de mii de români s-au adunat atunci sub faldurile tricolorului pe câmpul lui Horea şi au aclamat îndelung făurirea statului naţional unitar român, prin unirea Transilvaniei cu ţara-mamă. În acea zi istorică, Alba Iulia era o pădure de steaguri tricolore şi răsuna de cântece naţionale: „Deşteaptă-te române”, „Trei culori”, „Pe-al nostru steag e scris unire”.

Aşadar, trei culori are drapelul naţional pentru că trei au fost ţările româneşti unite sub faldurile sale în 1600 şi 1918. Trei culori, trei ţări româneşti – o pecete unică pe răbojul vremii – unite pentru veşnicie pe acelaşi steag şi în aceeaşi patrie.

Gheorghe Vasilescu


[1] Extras din: Glasul Bisericii, Anul LXIII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 2004

[2] Buletinul, Gazeta oficială a Ţării Româneşti, nr. 34 din 14 octombrie 1834, p. 144.

[3] I. Popovici, Organizarea armatei române, vol. I, Roman, 1900, p. 95.

[4] Anul 1848 în Principatele Române, Tom. I, Bucureşti, 1902, p. 567.

[5] Idem, Tom. II, Bucureşti, 1902, p. 447.

[6] C. Cazanişteanu, Trei culori cunosc pe lume, în „Magazin Istoric”, nr. 8/1976, p.36.

[7] P.V.Năsturel, Steagul, Stema Română, Însemnele domneşti, trofee, Bucureşti, 1903, p. 71.

[8] Textul aflat în biblioteca Vaticanului a fost cercetat de Marius Bizerea şi publicat sub titlul Tricolorul românesc peste veacuri, în „Magazin Istoric”, nr. 9/1970, p. 50-51.

[9] Anton Velea, Steagurile României, în „Enciclopedia Română”, vol. I, Bucureşti, 1936, p.81

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s