Arhivă pentru August, 2010

Zâmbeşte !

Posted: August 24, 2010 in Fără categorie

Ce bine este să fi fericit, să fi bun…! Trebuie să recunoaştem că nu întotdeauna reuşim să fim aşa, dar trebuie să profităm din plin de aceste momente. Să profităm cât putem atunci când îl simţim pe Dumnezeu mai aproape ca oricând. Rugăciunea făcută cu simţire are mare însemnătate. Nu întotdeauna avem dispoziţia necesară pentru a ne ruga în acest fel însă atunci când o avem trebuie sa profităm !

” Bucuraţi-vă pururea ! „ (I Tes. 5; 16)

Anunțuri

Calea spre fericire !

Posted: August 21, 2010 in Diverse

Calea spre fericire[1]

Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre. Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie.

Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune.

În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul: „Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.[…] (Aiud, 15 mai 1946)


[1] Student Valeriu Gafencu, Scrisoare trimisă din închisoare celor dragi.

 

Suflet de copil

Posted: August 9, 2010 in Diverse

Că tot veni vorba de ‘Vraja mării’, m-am gândit să ofer şi un exemplu de urmat:

Copilărie…câtă curăţie[1] !

O văzuse ieri, când ieşea de la lecţii, plecând încet pe după holul şcolii. Parcă era supărată şi şorţul îi atârna pe un umăr. Ar fi vrut s-o strige să-i spună ceva. Dar ea se uită în altă parte şi n-o strigă. De fapt, cred că se uită în pământ. Bine-ar fi fost să se rotească atunci pământul. Ea ar fi alunecat şi s-ar fi rostogolit, iar el ar fi prins-o în braţe. Dar ar fi putut Saşa s-o prindă în braţe ? Cred că era prea grea, căci era mai mare. Dar chiar şi dacă n-ar fi putut, tot ar fi fost bine. S-ar fi rostogolit amândoi. Dar unde oare s-ar fi rostogolit ?

Sonia se plecă să-şi aranjeze ciorapul care-i ajungea până sub genunchi. Se uită mai întâi în jur, apoi se aplecă ţi-l trase şi parcă, în acelaşi timp, cu altă mână, îşi aranjă părul care-i căzu după ureche. Sonia se mai aplecă o dată, pentru că i se păru că a văzut o pietricică în talpă şi, după ce se uită mai bine, o găsi şi o scoase cu degetul. Mută gentuţa de pe un umăr pe altul şi dispăru după colţ.

Când se întoarse ea aşa, lui Saşa i s-a părut că l-a văzut, numai că n-a vrut să se uite la el, ca să n-o vadă. Saşa s-a uitat însă bine la ea, şi ea, dacă l-a văzut, a observat că el o privea. Lui Saşa i se făcu pe loc ruşine, pentru că-şi aminti că ea ştie că el a avut păduchi. Însă acum nu mai are păduchi, căci i-a spus mamei şi ea l-a curăţat, aşa cum i-a zis Sonia.

Dar tot îi era ruşine. Şi ei avea de ce să-i fie ruşine[2], gândi Saşa. Mai bine să nu-i fie ruşine nici unuia, dacă tot ştiau amândoi. Fiecare avea câte o ruşine, dar el s-ar fi făcut că nu ştie nimic, aşa cum nici el nu l-a pârât atunci Nadejdei Petrovna[3], şi totul ar fi bine. Nu i-ar mai fi nimănui ruşine.

Lui Saşa nu-i plăcea că oamenilor trebuie să le fie ruşine. Mai bine s-ar face fiecare că nu ştie şi totul ar fi bine. Dar poate că nu tuturor le era ruşine ? Soniei îi era ruşine însă, căci a văzut el în ochii ei atunci când a plâns. De asta a vrut ea să fugă în şcoală[4]. Şi lui i-a venit de mai multe ori să fugă de ruşine, dar n-a fugit. Lui, când îi este ruşine, parcă nu se poate mişca. Ar putea să stea aşa o zi întreagă, fără să se uite la nimeni.

Saşa ar fi vrut să se ducă la ea şi să-i spună că nu trebuie să-i fie ruşine de el, căci el nu va spune nimănui. Ar putea să stea aşa, amândoi, fără să le fie ruşine. Dar lui Saşa îi era ruşine să-i spună. Îi plăcea numai să se gândească la asta. Era un gând foarte plăcut. Şi când stătea pe sacul cu brebenei, Saşa tot la asta se gândea.

Se duse şi se aşeză pe iarbă, în spatele şcolii. Scoase din geantă un măr şi începu să-l ronţăie. Ieri, când îşi pregătise geanta, îl pusese acolo. L-a ales pe cel mai frumos, ca să nu se facă de ruşine dacă îl vede cineva când îl mănâncă. Era un măr mare şi roşu, cu pete galbene, care mirosea frumos. S-a gândit că, dacă s-ar întâlni cu ea şi-ar face amândoi câţiva paşi, ar fi putut să i-l dea ei, dacă l-ar fi vrut. Cred că l-ar fi vrut, pentru că era un măr frumos şi mirosea bine.[…]


[1] Extras din cartea Iepurii nu mor – Ştefan Baştovoi, cap. 22, pag. 83, Ed. Polirom (acţiunea se petrece în perioada regimului comunist).

[2] Citind capitolele anterioare ale cărţii, observăm că Sonia a fost certată în faţa colectivului şcolii pentru o un lucru ce-l făcuse.

[3] Învăţătoarea cea drastică a lui Saşa.

[4] Atunci când a fost certată de către cadrele didactice.

’Vraja mării’

Posted: August 7, 2010 in Articole Putere Ortodoxa

O vezi, îţi place, o vrei. Gândeşte-te bine înainte, să răspunzi  la întrebarea de ce o vrei. Intuiesc că de multe ori îţi spui: doar pentru o noapte, o aventură doar. Că la câte sunt, uită-te şi tu, „o mulţime de femei”[1] şi te gândeşti la fiecare în parte, azi la una, mâine la alta, că doar eşti tânăr.

Şi gândind deja motivul pentru care o vrei, te decizi s-o abordezi.

-„Bună, bună….au picat cumva pe pământ îngerii ? că semeni izbitor de mult cu unii dintre aceştia.  Nu crezi c-ar fi mai bine să-mi povesteşti la o cafea, puţin din ’raiul’ tău ?”…şi gata fata.

O duci acasă, că nu eşti un oarecare să stai atâta timp la ’vrăjeală’, pentru ce..? Hai, fii bărbat şi poartă-te ’cum trebuie’,’bărbăteşte’ cu o femeie …că doar ce-i, …e o femeie ! Ai terminat treaba şi te întorci la ale tale (săraca fată nu ştie că asta a fost tot şi crede c-a dat de Făt-Frumos) .

-„Băi frate ce-am vrăjit-o pe una…. proastă rău, i-am zis că am casă pe nu ştiu unde, că trebuie să plec în străinătate şi faze d-astea….numai porcării”

-„Şi ?? ai făcut ceva cu ea ?”

-„Cum frate, da’ ce eram prost să nu fac ?!?”

Varianta 2:

R.: -„Mi-am luat femeie… Da, e drăguţă tipa, fată de casă ..suntem făcuţi unul pentru celălalt. Vreau s-o iau de nevastă …păi nu ? Gata cu burlăceala, m-am făcut băiat cuminte.”

N.: -„Şi cum ai cunoscut-o?”

R.: -„Ne-a făcut cineva cunoştinţă la un bairam şi ştii tu apoi, am luat-o deoparte, am stat de vorbă. I-am zis că-mi place, ea mi-a mărturisit la fel…. Lucrurile au mers bine, ne întâlneam pe la discotecă, ba la un biliard…. am stat de vorbă, ne-am cunoscut mai bine, a fost pe la mine, eu pe la ea şi am început să ne iubim(de mai multe ori pe seară). Acum avem 3 ani împreună şi cred că e vremea să ne căsătorim că de ..tre’ să fim şi noi în rândul lumii.”

N.: – „A, păi …o duci bine înseamnă.”

De cele mai multe ori, femeia este tratată ca fiind un obiect ce produce plăcere, sau cea care se îngrijeşte de casă, (etc.), deci trebuie achiziţionată.

Varianta 3:

E rândul ei acum:

I.: -„Bună…ce faci? Ioana mă numesc. ”

B.: -„Hai nu mă-nnebuni ! Şi cum de nu te-am văzut până acum?”

I.: -„Am stat ascunsă….”

B.: -„Eu tocmai mergeam în oraş, n-ai vrea să vii cu mine, să ne cunoaştem şi noi ?”

I.:-„Pffff…..ai maşină? Că sunt tare obosită şi nu sunt obişnuită să merg pe jos :p”

B.: -„Auzi măi, da’ tare fiţoasă mai eşti…”

I.:-„Atunci du-te frate singur şi lasă-mă că am destule treburi”

B.: -„…hai că poate luăm taxiul”

Varianta cea mai grea

A.(femeie):-„Bună..ce faci?”

G.: -„Bine măăi… Tu ce faci?”

A.: -„Ce să fac….am ieşit şi eu pe afară..”

G.: -„Măi dar… tu ieşi numai ziua ? nu te-am văzut să ieşi şi tu seara, când ne strângem mai mulţi.”

A.: -„Eeee…nu! La ora aceea este prea târziu pentru o  fată să iasă afară. Părinţii aşa m-au învăţat, să nu ies seara târziu, să nu umblu cu derbedei, să fiu fată cuminte ;;) .”

G.: -„Vaaii….dar cum? Eu nu sunt derbedeu, te rog să ai încredere ! Îţi pot dovedi în seara aceasta dacă vii la club..”

A.: -„Nu …nu! Nu am ce căuta acolo, ştii.. eu nu prea am ieşit cu băieţi până acum.”

G.: -„Haii… venim foarte repede, mergem cu maşina mea personală.”

A.: -„…Nu ştiu ce să zic, mă mai gândesc.”

……………………………………………………..

T.: -„Ia zi măh.. ce ai făcut aseară ?”

B.: -„Ce să fac frate, am cunoscut o tipă, da să vezi fază tare. Tipa se dădea fată cuminte şi eu am crezut-o, da’ când colooo…. să vezi ce făcea după o sticlă de vin şi câtă şcoală avea !! ”

T.: -„Şi ..??”

B.: -„Am adus-o şi la mine….acasă”

T.: – Bravo mă …eşti tare !

Astăzi, comunicarea între un băiat şi o fată, a devenit un lucru de o importanţă neînsemnată pentru tineri. Comunicarea de început, valorificată, este esenţială. Ei nu mai pun preţ decât pe plăcere şi uită de bucuria prezenţei femeii ca venind în ajutorul bărbatului(şi invers), pentru că „nu este bine ca omul să fie singur[2]

Sunt destule moduri în care băieţii abordează o fată şi acest lucru dovedeşte ce vrea de la ea. De multe ori, fetele cad pradă unor ’masculi’ fără caracter, fără personalitate, ajungând astfel să sufere. Este mai bine dacă ajung în situaţia aceasta,doar să sufere(nefiind legaţi de Taina Cununiei), pentru că ar fi mai rău dacă ar rămâne cu o astfel de persoană şi ar face greşeala de a se căsători. De ce ? Pentru că vor fi un nou caz social în care femeile sunt maltratate, apar divorţuri şi căsnicii nefericite sau le-aş spune sumbre; deci vieţi distruse.

Trecând printr-un astfel de moment(de suferinţă), fata devine mai rece faţă de băieţi şi începe să se şi poarte astfel faţă de ei. Ori îşi bate joc de ei, ori iese cu oricine are ocazia şi face ce vrea. Apoi băieţii încep a spune despre fete că sunt aşa şi pe dincolo, că nu mai găseşti ’fată cuminte şi devreme acasă’

Şi uite astfel, din cauza dezamăgirilor, a greşitei abordări şi purtări ale bărbaţilor, tot mai multe femei ajung „femei uşoare. Cei ce nu privesc dragostea ca pe un dar al lui Dumnezeu, ajung să o folosească şi să o interpreteze greşit. Astfel apar aceste conflicte, (să le zic aşa) între băieţi şi fete. Băieţii spun că toate fetele sunt ’aşa’, fetele spun despre băieţi că sunt ’toţi la fel’ şi niciodată nu sunt fericiţi. O perspectivă creştină[3] este cea care ne ajută şi ne scoate din cursa în care singuri cădem. În învăţăturile Bisericii se găsesc nenumărate predici folositoare legate de femeie, bărbat, si în general viaţa de cuplu, căsnicie, etc. Vom vedea acolo cât de minunată este viaţa de familie trăită într-un mod creştin. Cât de minunat este să ai o fată sau, un băiat alături. Ce frumoasă este dragostea şi ce bine este când ştii că ai pe cineva aproape de tine, care te sprijină, te ajută …îţi vrea binele şi te iubeşte, te iubeşte foarte mult. Pentru unii poate sunt poveşti cele ce am spus în idea precedentă. Şi chiar sunt poveşti (pentru ei, căci realitatea este contrară) …deoarece, încrezându-se în forţele proprii uită că ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă. Dumnezeu ne vrea binele şi de aceea se bucură când noi suntem fericiţi. Dar atunci când noi nu credem ceea ce El ne învaţă şi nu respectăm acele norme lăsate de El pentru a ne putea feri de rău, ajungem la cele spuse la începutul acestei scrieri: nefericire, depresie, mari dezamăgiri, ură, neîncredere, parşivitate, minciuni etc.

Aşadar, atunci când cauţi pe cineva, încearcă să vezi persoana aceea ca fiind cea care îţi va fi alături pe tot parcursul vieţii. De ce ? – este o întrebare banală ! Eşti tânăr/ă, desigur şi nu îţi cere nimeni să te căsătoreşti cu prima persoană care-ţi iese în cale, dar tu VREI SĂ FII FERICIT ! Şi nu mă întreba de unde ştiu, pentru  că toţi doresc asta, indiferent de cum o percepe fiecare. Din moment ce vrei să ai alături o persoană(de gen opus) înseamnă că o placi şi plăcându-ţi, te face fericit atunci când sentimentele sunt reciproce. Oare nu vrei să fii fericit alături de ea ? Doar de-asta ai ales-o, ca s-o iubeşti. Şi astfel sunteţi împreună şi veţi fi împreună – la asta mă refer când spun, încearcă să vezi persoana aceea ca fiind cea care îţi va fi alături pe tot parcursul vieţii. Dar dacă nu încerci să vezi astfel lucrurile, se va întâmpla după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp să vă despărţiţi, din cauza unei conjuncturi sau din cauza alegerii voastre; Dumnezeu vă ajută numai dacă vreţi şi faceţi ce este bineplăcut Lui. Când Îl ai pe Dumnezeu în faţă …ce bine e !! Ştii că El vede tot şi dacă nu simţi că intervine,dacă lucrurile  nu merg bine între voi, înseamnă că e voia Lui şi nu trebuie să-I stai împotrivă, aşa este cel mai bine pentru tine.

Iată deci tu, fată sau băiat – vrei să ai pe cineva lângă tine[4] ? sau încă te mai prosteşti ca un copil ? măcinându-te sufleteşte ? „Poartă-te frumos cu ea[5]” –aceasta este cheia- şi vei vedea că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le vedem noi tinerii la ceilalţi. Nu trebuie să aşteptăm ca ceilalţi să se schimbe, ci schimbarea să vină din noi, pentru ca noi fiind schimbaţi, să încercăm să-i ajutăm şi pe ceilalţi.

„Cine se deschide mie atât de mult, ca cel care mă iubeşte ? Şi cui mă deschid eu atât de mult ca celui pe care îl iubesc? Între cei ce se iubesc există o comunicare, se dăruieşte unul altuia, nu mai este închis fiecare în el însuşi.[6] Şi astfel ’vraja mării’ reprezintă ’incantaţia’ greşită, folosită de cei goi sufleteşte ce  nu au dragoste.  Abordarea greşită şi atitudinea necreştinească cu care tinerii defilează, marchează negativ persoana cealaltă şi  îi schimbă comportamentul. Ce folos dacă, îndoctrinaţi fiind de mass-media,  vedem persoana de sex opus ca pe o vampă sau ca pe un bibelou ce trebuie achiziţionat, atâta timp cât nu îi dăm valoarea cuvenită sau o lăsăm uitată într-un raft ? Să lăsăm orgoliul deoparte şi să arătăm ceea ce simţim celui alăturat nouă. Să nu uităm de romantismul iubirii ce trebuie să ardă între doi tineri. Să nu lăsăm uitării declaraţiile de dragoste pline de valori sentimentale. Vorbele fără scrupule şi ieşite din mândria superiorităţii, ne aseamănă cu făpturile ce se tăvălesc în noroi.

Să fim noi înşine indiferent de riscuri. Să spunem ce simţim indiferent de temeri. Să facem faptele frumoase pe care ni le dictează conştiinţa, chiar dacă nu avem curajul. Încurajarea ne-o dă Mântuitorul atunci când, fără reţinere şi arătându-ne cât de firesc este, adresează întrebarea: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?[7]”. Răspunsul vine alături de aceeaşi lipsă de reţinere şi cu acelaşi ton firesc, spunând: „Da Doamne, Tu ştii că Te iubesc![8]

Vizitaţi de asemenea:
Suflet de copil
Fii Mamă


[1]„…mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi, desfătarea fiilor oamenilor -o mulţime de femei[…]iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt”(Ecc. 2; 8, 11)

[2]Fac. 2 ; 18

[3] Pentru că „nu poţi iubi autentic pe om fără să-L iubeşti pe Dumnezeu. Să vedem ce anume iubim în om dacă nu simţim în el chipul lui Dumnezeu. Pe ce se sprijină această iubire ? Ea devine atunci o formă de egoism nemăsurat, în care fiecare om devine simplul detaliu al eului meu: nu iubesc în el decât ceea ce îmi seamănă, ceea ce mă îmbogăţeşte, ceea ce mă luminează, mă distrează sau mă face să mă bucur. Dacă nu e aşa, şi dacă doresc să arăt o iubire dezinteresată, dar mereu areligioasă, această iubire va părăsi invariabil o fiinţă concretă de carne şi sânge pentru a se aplica unui om abstract, umanităţii, unei idei de om; şi se va încheia cu siguranţă prin sacrificarea individului concret pe altarul acestei idei abstracte, a cauzei comune, a raiului pe pământ etc.”(Iubirea nebună de aproapele, viaţa şi învăţăturile maicii Maria Skobţova, Ed. Deisis,2008, pg.143)

[4] Şi când spun cineva lângă tine, mă refer la multe, pentru că înseamnă multe. Nu doar o prezenţă fizică ci şi spirituală. A avea pe cineva alături înseamnă IUBIRE, încredere, sprijin, respect, înţelegere, lucruri ce dau armonia unei relaţii. „Asta e singura noastră bucurie, relaţia între persoane. Nu lucrurile ne dau bucurie, ci celălalt om. Mai ales când mă înţeleg cu el; el îmi dă bucurie, eu îi dau bucurie lui. Să ne facem această bucurie care este una cu unitatea noastră interpersonală”(pr. Dumitru Stăniloae).

[5] Frumoasa piesă a lui Alexandru Andrieş.

[6] Părintele Dumitru Stăniloae, cuvânt dintr-o conferinţă.

[7] In. 21; 16

[8] Idem

Fericitul Pimen cel cu multe dureri

Posted: August 6, 2010 in Diverse

ASTĂZI 7 AUGUST

FERICITUL PIMEN, CEL CU MULTE DURERI[1]

Acest fericit Pimen născutu-s-a bolnav în lume şi bolnav a şi crescut. Dar, iubiţilor fraţi, boala aceasta trupească n-a adus şi pe cea sufletească, ci duhul lui Pimen slobod era de toată mâhnirea şi, aşa, n-a cunoscut întinarea păcatului. El nimănui nu se jeluia, ci numai a cerut părinţilor lui să-l lase la mânăstire, ca acolo, primind haina monahicească, să slujească Domnului. La început, părinţii nu l-au lăsat, ci au voit a-l ţine cu ei, ca să se bucure de el. Dar slăbit necontenit cu trupul şi ajungând a nu mai fi de nădejde să se îndrepte, părinţii l-au dus la mânăstirea Pecersca, unde au rugat pe fraţi să-l tămăduiască cu rugăciunile lor. Şi cuvioşii părinţi au început a ridica rugăciuni fierbinţi întru aceasta, dar nimic nu izbuteau, că Pimen îi biruia cu rugăciunea lui, cerând ca Dumnezeu să nu ridice boala de la el, ca astfel părinţii să-l lase să rămână în mânăstire.

Şi iată că, într-o noapte, pe când părinţii şi slugile lor dormeau, a intrat la Pimen mai mulţi îngeri prea luminaţi, purtând lumânări, sfânta Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion şi toate cele de trebuinţă călugăriei. Şi ziceau lui: „Vrei să te tundem?” şi Pimen cu bucurie le-a răspuns: „Voiesc, şi mult vă rog să-mi împliniţi această dorinţă…” Făcând cele de trebuinţă după regula monahicească, îngerii l-au tuns şi l-au îmbrăcat în culion şi mantie, numindu-l Pimen. Apoi, dându-i, după obicei, lumânarea aprinsă, i-au zis: „Să nu se stingă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi!…” şi i-au mai poruncit să ducă şi chinuirea boalei , zicându-i că însănătoşirea semn de moarte îi va fi. Săvârşind acestea, l-au îmbrăţişat şi s-au dus în biserică, punând părul cel tuns de pe capul lui Pimen pe mormântul cuviosului Teodosie. Fraţii din chiliile de-aproape, auzind glasul cântării, au deşteptat pe ceilalţi din preajma lor şi au mers în chilia unde zăcea fericitul. Tot acolo se aflau şi părinţii lui, cu slugile. Şi deşteptându-i, cu toţii s-au mirat, văzând pe Pimen îmbrăcat în haine monahiceşti, iar peste tot plutind o prea bună mireasmă.

Şi l-au întrebat:

–          Cinte te-a tuns pe tine monah şi ce cântare am auzit noi?

Bolnavul a răspuns:

–          Pare-mi-se că a venit egumenul cu fraţii şi m-au tuns, zicându-mi Pimen… Iar lumânarea aceasta ei mi-au dat-o, spunându-mi că trebuie să ardă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi… Şi mi-au luat păr, pe care l-au dus în biserică…

Auzind acestea fraţii, s-au dus repede la biserică, dar au văzut uşile încuiate. Chemând pe ecleziarh l-au întrebat:

–          A intrat cineva în biserică după vecernie ?

Acela a răspuns:

–          N-a intrat nimeni, închis fiind…

Intrând în biserică, au aflat pe mormântul cuviosului Teodosie mahrama cu perii lui Pimen.

Toţi s-au spăimântat de minunea aceasta şi, dând mulţumire lui Dumnezeu, l-au primit la ei, lăsându-i acest nume dăruit de îngeri.

***

Fericitul Pimen, după prorocirea celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în boala aceea, grea şi urâtă, că se îngreţoşau de el şi slujitorii. Din această pricină toţi îl lăsau de multe ori flămând şi însetat, câte două şi trei zile. Dar Pimen le răbda pe toate, aducând mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate.

Şi multe învăţături dădea celor ce veneau la el, zicând:

„Mai de folos este să putrezim cu totul în această viaţă, ca în cealaltă trupul să fie fără stricăciune. Să suferim aici urâtul miros, ca acolo să ne umplem de bună mireasmă, cea negrăită…”

Iar despre biserică, acest cuvios Pimen zicea: „Bine este, frate, a sta în luminatul, curatul şi prea sfântul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cântare lui Dumnezeu. Biserica este cer pământesc şi cei ce stau în ea li se pare a sta în ceruri.”

Cu privire la răbdarea suferinţelor, el grăia: „Cel ce rabdă aici cu bucurie, aşteaptă’ pe Domnul şi Domnul va căuta la el… Iar Domnul a zis: „În răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletul…”

Şi aşa, Pimen, acest viteaz pătimitor şi de-aproape următor al dreptului Iov a zăcut în chinuirea sa douăzeci de ani, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu.

Şi iată că a sosit şi ceasul plecării sale şi întru aceasta s-a făcut semn în mânăstirea Pecerscăi.

Noaptea i s-a arătat trei stâlpi de foc deasupra trapezei, iar de-acolo au trecut spre vârful bisericii. Şi de îndată, Pimen s-a făcut întru totul sănătos, semn ştiut mai dinainte de el, că plecarea s-a apropiat.

S-a sculat, aşadar, şi a mers prin toate chiliile, închinându-se tuturor şi cerându-le iertare pentru ceea ce le-a greşit. Iar fraţilor bolnavi le-a spus: „Sculaţi-vă, fraţilor, şi petreceţi-mă!”. Şi aceia s-au făcut dintr-odată sănătoşi şi au mers cu el. După aceea a intrat în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luând năsălia, a pus-o pe cale şi a zis fraţilor să-l ducă într-o peşteră din apropiere şi acolo să-l îngroape.

După care, s-a aşezat în năsălie şi duhul lui de îndată a plecat, întru uşurare, la Domnul.

Iar fraţii l-au purtat la peştera aceea şi, săpându-i mormânt, l-au aşezat pe el acolo, întru bună odihnă.

Pe urmă, au închis peştera şi s-au întors la mânăstire.

Aflând fraţii despre această minunată ridicare la Domnul, au rămas în uimire şi au văzut cât de plăcut a fost Pimen lui Dumnezeu, care nu i-a lăsat fără băgare de seamă suferinţele şi răbdarea lui, ci, mai vârtos, i le-a preţuit, ridicându-l apoi la Sine, unde stă şi se roagă pentru noi, păcătoşii, ca să aflăm şi noi îndurare la Domnul, căruia, în întreita lui Faţă, i se cade cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


[1] Extras din Vieţile sfinţilor, vol. 5, Ed. Artemis.

De reţinut: am păstrat acelaşi limbaj folosit în carte.