Arhivă pentru Iulie, 2010

Omul este creaţia lui Dumnezeu, deci trebuie să stea împreună cu El. Când omul construieşte o casă, o construieşte pentru sine  şi locuieşte în ea. Orice lucru cumpără omul, îl cumpără pentru el, iar dacă îşi ia un câine îl ia pentru că îl doreşte, îl place şi-l va avea tot timpul cu sine, ori că va ieşi cu el să-l plimbe ori că îl va lăsa în casă, căci este absurd a cumpăra un animal şi apoi a-i da drumul pe stradă ca şi cum nu l-ar fi vrut, sau a depune osteneală în zidirea vreunui lucru doar pentru a avea o ocupaţie, ca mai apoi să plece lăsând totul uitării şi nepăsării.

Dacă noi, ca oameni limitaţi, ne ataşăm de lucruri materiale şi fiinţe felurite, dorindu-le aproape toată viaţa lângă noi, cu atât mai mult Dumnezeu, care este nemărginit în dragoste, doreşte să-I fim alături în veci. Dar lucrul şi mai grozav este că locul şederii e unul inimaginabil de minunat, pe care, dacă l-am conştientiza şi simţi, am fi în stare să dăm cele mai mari plăceri pământeşti simţite vreodată, în schimbul aceluia. Dar faptul că nu reuşim aceasta,  ne îndepărtează de acel loc şi ne materializează gândirea şi trăirea căci mintea omenească nu este capabilă să perceapă asemenea lucruri decât numai cu ajutor dumnezeiesc.

Avem oare nevoie de laude ? Nu! Avem oare nevoie de poziţii sociale înalte ? Nu ! Avem oare nevoie să fim cei mai frumoşi ? Nu! Oare trebuie să ne făurim viaţa în aşa fel încât „să o ducem mai bine” ? Nu! Dar de ce avem oare nevoie ? Credeţi că dacă ne-am trudi să avem un serviciu bun, o casă, o maşină, o familie şi multe altele, doar pentru a ajuta să ne mântuim şi să fim cât mai aproape de Dumnezeu (ca să ne primească în rai), oare Domnul nu ne va ajuta să le avem ? Atunci să ne străduim să fim întocmai.

Ce îi este mai de folos ?

Sunt oameni cărora nu le plac persoanele fără dexteritate şi capacităţi intelectuale, sau fără daruri extraordinare ori bani mulţi. Ne-am îndepărtat atât de  mult de scopul nostru, încât faptele şi atitudinile ne limitează trăirile, perspectivele şi viziunile, la viaţa de acum. Credeţi în viaţa veşnică? Atunci veţi face orice pentru a o dobândi, indiferent de cum sunteţi văzuţi de ceilalţi sau de situaţia în care vă aflaţi[1]. Nu credeţi? Atunci rămâneţi aici. Şi atunci, dacă rămânem aici, ce facem după moarte ? Nimic !?! Pentru că „nu există viaţă veşnică”. Iar dacă murim (că în moarte credem cu toţii) şi toate au un sfârşit, strângerea averilor nu are sens(cu mult mai puţin decât având în faţă existenţa vieţii veşnice, pentru că aceste averi nu ne vor folosi în  lumea de acolo). Să dăm frâu liber poftei şi să facem tot ce vrem, nu?. Dar tot nu ne simţim împliniţi, plăcerile sunt de moment, lucrurile nu merg chiar aşa cum ne doream ! De ce ? Pentru că sunt trecătoare şi nu au în ele ‘viaţă’[2] ca să ne transmită un sentiment puternic, să ne împlinească. Orice am face, fără Dumnezeu suntem ca o moară ce macină în gol. De ce unii sfinţi se îndepărtau(la fel ca pustnicii zilelor noastre) de lume fugind în pustie? Pentru că realizau ce contează cu adevărat în viaţă şi că cele lumeşti îi împiedică a ajunge la scopul dorit. Alţii renunţau la cele mai mari bunătăţi şi la condiţii de lux, la confort şi putere, doar pentru a nu-L pierde pe Dumnezeu, pe care Îl descopereau în ei înşişi(şi nu numai).

„Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare ? Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou[3]”. „Nimic nou sub soare[4]”, nimic în plus decât cele menite să ne folosească, nimic mai mult decât legea dată. Să iubeşti pe aproapele tău şi să nu-l judeci. Să respecţi cele lăsate de Dumnezeu înseamnă să faci, exact ceea ce eşti dator să faci dobândind astfel ceea ce ai nevoie. Căci dacă împlineşti voia Domnului înseamnă că-L iubeşti şi Îl urmezi, urmându-L eşti cu El şi astfel avându-L pe Dumnezeu – ai totul.

De ce are nevoie omul ? indubitabil de tot ce-l apropie mai mult de Creatorul său. Nimic mai mult. Deci îngrijeşte-te de sufletul tău şi apoi de cele lumeşti. Ai grijă de păcatele tale şi nu a-l studia pe celălalt. Acelaşi scop îl avem cu toţii; deci privindu-l pe cel de lângă tine luminează-ţi ochii şi


[1] Contează şi să nu-i smintim pe ceilalţi dar cu sub îndrumarea duhovnicului, putem avea în faţă nebunia pentru Hristos.

[2] În sensul de ceva ce dăinuie. Dumnezeu este „calea, adevărul şi VIAŢA” iar tot ce primim de la El este plin de viaţă, ne îmbărbătează, ne luminează, ne împlineşte.

[3] Ecclesiastul 1; 3-5

[4] Ibidem ; 9

Anunțuri

Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat.[1]

(urmăriţi şi notele de subsol)

E clar că aceasta este năzuinţa ce domină majoritatea populaţiei globale. Banii au devenit un mijloc de a ajunge la ‘fericire’ şi un ‘drog’ ce nu are spital cu secţie de dezintoxicare în această lume (deşi ei sunt materiali).  Puterea îndoctrinării populaţiei face din copii, viitori adulţi dezumanizaţi. Aproape toţi îşi doresc să ajungă un „businessman” de succes. Clasa muncitorească dispare pentru simplul fapt că este ‘josnic’ a munci ca strungar, tâmplar, instalator, însă atunci când oamenii au nevoie de aceştia, îi consideră genii.

“Vreau să mă îmbogăţesc, de ce să muncesc toată viaţa pe nimica toată ? ” “Nu-mi place să muncesc, de ce să muncesc când pot avea milioane stând degeaba ?” Dar Dumnezeu a zis lui Adam după ce greşise: “În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta[2]” iar noi vrem bani din nimic şi cât mai mulţi, căutăm întotdeauna să dăm lovitura.  “Din ce motiv, omule, bogăţia ţi se pare lucru important? Neîndoielnic pentru că-ţi plac ospeţele scumpe, pentru că simţi mulţumire când alţii te admiră şi te invidiază, pentru că poţi cu banii tăi să le faci rău duşmanilor şi, în fine, pentru că toţi se tem de tine datorită puterii pe care ţi-o dă bogăţia. Da, din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică. Alt motiv nu există. Căci, de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare.[3]

Evanghelistul Luca ne relatează despre bogatul căruia i-a rodit ţarina şi în nebunia sa şi-a zis că a atins starea socială în care poate sta liniştit, fără griji, având toate cele de trebuinţă[4]. Dumnezeu i-a dat un răspuns fără de replică ce pune pe gânduri pe oricine : “Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”[5].  “…cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui”[6]spune Mântuitorul, aşadar cel ce se leapădă de omul cel vechi (pătimaş, iubitor de arginţi,etc.) pentru Domnul, se va mântui.

„Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului.”[7]

Bogăţia te face să uiţi cine eşti de fapt, şi pentru ce ţi s-a dat aceasta[8], iar uneori să-ţi pierzi minţile  după cum ştim binecunoscutul caz al artistei Britney Spears[9], care după ce ani mulţi s-a bucurat de marele succes în muzică şi s-a destrăbălat în videoclipuri[10](sau a promovat şi promovează destrăbălarea, sexualitatea) şi în viaţa privată[11], ajunge la spitalul de nebuni[12]. De ce ? pentru că a avut tot ce şi-a dorit şi neştiind să-şi administreze darurile primite, a încercat să le cheltuie mergând pe toate căile deşarte încercând prin acest mod să dea răspuns la căutările ei şi să-şi găsească împlinirea.

Cel ce a dobândit faima şi averea îşi pierde minţile(dacă nu-L are pe Dumnezeu[13]) devenind demonizat ! Poate unii nu vor crede însă una din ispitirile Mântuitorului în pustie a fost aceea a iubirii de stăpânire şi de avuţie. Şi I-a zis diavolul, ducându-L pe un munte foarte înalt şi arătându-i toate împărăţiile lumii şi slava lor: „Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.[14]” Iată că iubirea şi dorirea de îmbogăţire este iubire şi dorire a închinării la idoli(diavoli), de altfel demonizare.

Să luăm cazul lui Eminem vorbind despre albumul său Relapse din anul 2009, album ce este plin de versuri care descriu abuzuri sexuale, abuz de droguri şi crimă, dar cel mai interesant lucru sunt posedările demonice. După învăţăturile folclorului european[15] cât şi în filmul „Exorcism of Emily Rose”, ora 3 este ora în care diavolul are cea mai mare putere sau în care acesta huleşte Sfânta Treime[16]. „3 am”[17] este videoclipul prin care rapperul prezintă manifestarea demonizării sale. Eminem vorbeşte despre această posedare a sa în melodia My Darling[18], având  o discuţie cu diavolul ce-l posedă[19] şi căruia s-a vândut.

Cel ce vrea să se îmbogăţească şi cel ce vrea faimă, este înşelat de diavol şi dus pe culmile cele mai înalte ale mândriei ajungând într-un final să-l posede, uneori sfârşind prin sinucidere.

„Precum este cu neputinţă ca marea să fie lipsită de valuri, tot astfel iubitorul de argint, de mânie şi de întristare. Cel care dispreţuieşte bunurile materiale, s- a izbăvit de judecăţi şi certuri; iubitorul de avuţii însă e în stare să lupte până la moarte pentru un ac.[…] În Iov nu se găsea nici cea mai mică urmă de iubire de arginţi; de aceea, pierzând totul, a rămas liniştit. Iubirea de arginţi este numită rădăcina tuturor relelor şi pe bună dreptate, deoarece ea pricinuieşte ura, furtul, pizma, divorţul, vrajba, mânia, ţinerea de minte a răului, împietrirea inimii şi crima.[20]

Dreptul Solomon a avut parte de toate bogăţiile şi de toate plăcerile şi totuşi, a ajuns la concluzia că „totul este deşertăciune[21]


[1] Ecc. 4; 13

[2] Fac. 3; 19

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, ed. Egumeniţa

[4] Cf. Lc. 12; 16-19

[5] Lc 12; 20

[6] Lc. 9; 24

[7] Ibidem nota2

[8] Căci tot ce avem sunt daruri de la Dumnezeu

[9] Exemplele sunt multe şi nu se merită să vorbim despre ele.

[10]Britney Spears – 3 http://www.youtube.com/watch?v=15_UVCjhmI8 „Toată lumea iubeşte sex” „a trăi în păcat este lucrul nou (da)”

I’m A Slave 4 U  http://www.youtube.com/watch?v=C-N2-HkCg3M&feature=player_embedded şi nu numai acestea….

[11] Cf. http://www.kudika.ro/articol/special/3911/Ooops-Britney-Spears-se-face-de-rusine-iar.html , şi multe alte surse.

[12] Cf. mass-media

[13] Cel ce-L are pe Dumnezeu nu are nevoie de avere multă ci atât cât să-i fie de folos pentru mântuire.

[14] Mt 4; 9

[15] Cf.  http://en.wikipedia.org/wiki/Witching_hour

[16] Aici încerc să dovedesc pericolul şi ceea ce se urmăreşte nu neapărat afirmarea acestei ideologii.

[17] Şi recenta melodie a lui Britney Spears poartă acelaşi nume – „3”

[18] Vocea diavolului -„I gave you enough time your soul’s mine I’m taking it back”(Ţi-am dat destul timp, sufletul tău este al meu, îl iau înapoi)

„ I’m not in the mirror I’m inside you let me guide you”(iar când Eminem sparge oglinda – Nu sunt în oglindă sunt în tine, lasă-mă să te ghidez)

„You sold your soul to me, need  i remind you? You remember that night you(Ţi-ai vândut sufletul mie, trebuie să-ţi amintesc ? îţi aduci aminte acea noapte)

Prayed to god you’d give anything to get a record deal well Dre signed you! (te-ai rugat lui Dumnezeu că vei da orice ca să ai un contract cu Dre ,aşadar ţi-a semnat)

This is what you wanted your whole life Marshall right boo? „asta ţi-ai dorit toată viaţa Marshall, nu-i aşa prietene ?”

Look at this house! (uită-te la casa aceasta)

look at these cars!(priveşte la maşinile acestea)

Oh, but you didn’t know that fame has a price too ?(Oh, dar nu ştiai că faima are şi ea un preţ?)”

[19] De asemenea în piesa Rainman spune că este posedat de diavol, dându-i acest nume.

[20] Ioan Scărarul, Scara Raiului, Ed. Amarcord, Timişoara, 1994, Cuvântul XVII: Despre Sărăcia alergătoare către cer,  pg.336-337

[21] Ecc. 1; 2

Minciuna

Posted: Iulie 11, 2010 in Diverse

Despre minciună[1]

După cum lovind piatra cu un fier aceasta scapără o scânteie, tot astfel minciuna naşte din prea multă vorbire şi din veselia fărăde măsură.

Minciuna este nimicirea dragostei, iar jurământul mincinos e lepădarea de Dumnezeu.

Nimeni dintre cei înţelepţi nu va socoti că minciuna este un păcat de puţină importanţă, căci nu este alt păcat împotriva căruia Sfântul Duh pronunţă o mai înfricoşătoare sentinţă. Şi dacă „vei pierde pe toţi cei ce grăiesc minciună”, precum zice David către Dumnezeu (Psalmul 5; 6), ce vor pătimi aceia care la minciună au adăugat şi jurământul mincinos?

Am văzut pe unii care, lăudându-se întru minciuna lor şi producând râsul prin glume de prost gust şi vorbe deşarte (scil. Povestiri neruşinate), au nimicit într-un chip jalnic plânsul celor care-i ascultau.

Observând demonii că, de îndată ce aceşti cumpliţi îndrumători încep să vrorbească, noi cercăm a ne depărta de la ascultarea glumelor lor ca şi de la o boală de ciumă, ei se forţează a ne ademeni prin două gânduri, şoptindu-ne astfel la ureche: „Nu întrista (scil. ofensa) pe cel care-ţi vorbeşte”, sau: „Nu te arăta pe tine mai iubitor de Dumnezeu decât cei de faţă”. Tu însă dă-te în lături imediat fără a mai zăbovi. Dacă nu procedezi astfel, apoi în timpul rugăciunii vei fi mereu bântuit de imaginea caraghioslâcurilor pe care le-ai auzit. Şi nu te mulţumi numai cu fuga, ci încearcă să risipeşti cu bună-credincioşie această adunare, punând tuturor înainte amintirea de moarte şi de judecată; în acest caz, poate mai bine-ţi este ţie a te stropi cu puţină slavă deşartă, spre a putea fi astfel de folos tuturor celorlalţi.

Făţărnicia este de multe ori mamă şi pricinuitoare a minciunii, căci nimic nu defineşte mai bine făţărnicia ca şi cugetarea ori făptuirea minciunii, cu care fiind împreunată este şi pedepsită.

Cel ce a dobândit teama de Dumnezeu se înstrăinează de minciună, având ca judecător nemitarnic propria conştiinţă.

Noi ştim că întocmai ca şi în cazul celorlalte patimi, aşa şi în cazul minciunii aceasta nu constituie mereu un păcat la fel de grav: alta este osânda celui ce minte de teama pedpsei şi alta a celui care minte fără să aibă în faţă vreun pericol; una este a minţii pentru desfătări[2], alta din simpla poftă de plăceri; una este minciuna care urmăreşte a-i înveseli pe cei de faţă, alta cea care unelteşte împotriva fratelui cu scopul de a-i face ceva rău.

Judecătorii lecuiesc pe mincinoşi de-a mai spune neadevărul prin torturi; cei ce se pocăiesc însă înlătură cu desăvârşire minciuna prin mulţimea lacrimilor.

Mincinosul găseşte ca pretext al minciunii sale un anumit plan pe care l-ar fi urmărit sau faptul că a voit să-şi ajute aproapele[3] şi astfel, deseori, socoteşte ca fiind o faptă dreaptă aceea care în realitate îi pierde sufletul. Bărbatul scornitor de minciuni pretinde că imită pe Raab, atunci când prin pierderea sa spune că lucrează la mântuirea altora.

Numai când ne vom curăţi cu totul de minciună, numai atunci să încercăm a o folosi; cu multă teamă însă şi numai când timpul însuşi o cere (scil. În caz de forţă majoră)[4].

Un copil nu ştie să mintă, precum nici sufletul lipsit de răutate (scil. păcat). Precum cel ce s-a înveselit din pricina vinului fără de voia sa va spune tot adevărul, la fel cel îmbătat de umilinţă nu va putea să mintă.

Cel ce a urcat trapta a douăsprezecea a dobândit rădăcina bunătăţilor, adică iubirea de adevăr şi înlăturarea minciunii.

editat de P.O.

Iulian Andrei:

Minciuna este cea care desparte două suflete ce se iubesc şi le face să devină tot mai neîncrezătoare ajungând într-un final foarte reci(unul faţă de altul). Minciuna este rodul dublei personalităţi. Cel ce minte se dovedeşte a nu fi ceea ce pare a fi; înşeală oamenii căci le spune unele lucruri ce nu sunt adevărate despre sine(întâmplări, locuri, fapte).

Tatăl minciunii este diavolul[5] deci cel ce minte face voia tatălui său.


[1] Estras din: Ioan Scărarul, Scara Raiului, Ed. Amarcord, Timişoara, 1994

[2] Exact ar fi fost: din comoditate, din moliciune, din dulceaţă. Această ultimă accepţiune ne-a şi dat sensul de mai sus.

[3] Cf. Sf. Vasile cel Mare, Regulile pe scurt, Întrebarea LXXVI, (Migne, P.G. 31, col. 1136 D): <<Dacă este îngăduit cuiva a minţi putând prin aceasta a săvârşi un bine? Acest lucru nu-l îngăduie Domnul, care a precizat spunând că minciuna este de la diavolul (cf. Ioan  7; 44)şi nedând astfel posibilitatea unei discriminări în ceea ce priveşte  minciuna. Apostolul încă mărturiseşte despre aceasta scriind: „Chiar de se va lupta cineva, nu se încununează dacă nu se va lupta după regulă…” >>

[4] Astfel şi Sf. Casian (Collationes, XVII, 17, Migne, P.I. 49, col. 1062 B-1063 A) spune către avva Iosif că „nu trebuie să te foloseşti de minciună deoarece aceasta este ca şi spânzul (scil. Plantă numită în botanică elebor), care e un purgativ minunat când este luat ca preventiv al unor boli mortale, dar care e vătămător şi chiar ucigător când nu e luat doar în cazuri de forţă majoră… Mulţi bărbaţi sfiţi şi foarte virtuoşi s-au folosit (de minciună) fără a li se socoti păcat, ca şi Raab care prin această faptă a meritat de a fi lăudat de poporul lui Dumnezeu”. De asemenea Origen (Contra lui Celsus IV, 19,  Migne, P.G. 11, col. 1052 BCD) crede că minciuna poate fi utilizată în cazul bolnavilor pentru a-i tămădui sau de către cei ce sunt în primejdie pentru a se salva dinaintea vrăjmaşului.

[5] In. 8; 44

Spunem uneori: „dacă şi aici se întâmplă aşa” sau „dacă nici aici nu îmi găsesc liniştea, atunci…” Ei bine, această căutare a locului paradisiac este o căutare deşartă. Pacea din raiul pe care îl căutăm este în noi, deci este oriunde.

Dacă eu sunt rău de fel, sunt rău şi aici şi acolo în acel loc pe care îl caut; dacă eu sunt bun, sunt bun şi aici şi acolo.

Dacă lucrarea raiului(în noi) este continuă, atunci vom avea raiul într-un mod „palpabil”, vizibil, desăvârşit. Dar dacă nu păstrăm şi nu consolidăm lumina din noi, vom deveni reci şi iritaţi de neorânduielile şi neplăcerile din jur.

Dacă într-un loc nu găsim ceea ce ne aşteptam să găsim (de fapt „aproape perfecţiunea”sau „armonia” nu trebuie să le căutăm sau să ne aşteptăm să le găsim aici pe pământ) nu vom judeca sau nu ne vom deziluziona ci ne vom crea personal mediul dorit de Dumnezeu.

Spunea cineva referitor la călugărie: „dacă mă călugăresc, eu nu plec să găsesc mănăstire, eu plec să fac mănăstire”. Aceasta arată că fericirea este cea pe care ţi-o oferi tu; „împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul şi pământul”.[1]

Oriunde vom fi, de vom culege doar roadele cele bune, câştigul neîntârziat îi va determina şi pe ceilalţi să împrumute această atitudine. Se întâmplă adesea când nu suntem capabili de adaptare să simţim mediul în care trăim ca pe o povară, însă dacă încercăm să schimbăm ‘cursul apei’ şi să întoarcem lucrurile în favoarea noastră, privind partea bună, vom observa că devine mai uşor de acceptat şi de depăşit situaţia respectivă, ba chiar vom prinde curaj. Aceasta este o modalitate de necârtire aţintind gândul către Dumnezeu şi concretizând prezenţa Sa mereu alături.

Fericirea după care alergăm întreaga viaţă, atunci când încercăm să ne găsim rostul prin adaptarea în societate, satisfacerea plăcerilor şi încercarea de a ne îndeplini dorinţele şi visurile, este una falsă, proiectată de potrivnic pentru a ne abate atenţia de la adevăratul scop pe care îl avem pe pământ şi de la gândul către Creatorul, Proniatorul şi Dreptul Judecător. Căci vedem cum ne încărcăm mintea cu griji şi ne-o încurcăm cu probleme, ne-o complicăm cu lucruri nefolositoare, prietenii deşarte,  romantism fără scop. Tehnologizarea şi progresul ideologic al societăţii ne iau prin surprindere şi ne găsesc nepregătiţi de luptă şi anemici spiritual, căci dacă vom analiza printr-un sondaj vom observa că mulţi nu se mai pot desprinde de petrecerea timpului la calculator(pe internet), majoritatea populaţiei globale nu mai poate trăi fără telefon(chiar dacă unii nu îl folosesc foarte mult) sau televizor, şi astfel modificarea omului devine vizibilă(se înlocuieşte uşor munca umană cu cea robotizată-ca prim stagiu- până când „în corpul uman vor putea fi inserate dispozitive electronice cu functii variate”-adică robotizarea omului- [2]).

Şi deja ne-am distras total atenţia de la sfinţenie, de la viaţa veşnică şi de la Dumnezeu. Nu vom face niciodată diferenţa dintre fericirea şi împlinirea dată de Dumnezeu şi cea pământească căutată şi creată de om(de fapt o încercare de a o crea) dacă nu le vom cunoaşte în paralel. Cel ce a gustat din cele dăruite de Domnul nu mai are nevoie să mai guste şi altceva, dar cel ce a gustat cele de aici(finite) simte că nu-i de ajuns, că nu este ce caută, nu îl împlineşte cum credea însă poate ajunge la cunoaşterea în paralel(sau conştientizarea) doar dacă alege să-L ‘poftească înăuntru’ pe Cel care bate, şi astfel realizează că intensa goană pornită în trecut era nu după fericire, ci în neant; având termen de comparaţie acum, ştie că greşea.

Scopul omului este goana după fericirea veşnică ce începe aici pe pământ şi se opreşte în momentul concretizării acesteia în viaţa de dincolo, alături de „casnicii” lui Dumnezeu. Dacă tot am intrat în această cursă(alergare), să analizăm bine valorile ce le avem în faţă.

Să ne punem întotdeauna întrebarea: „După ce alergăm ?” sau „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă iar sufletul său îl va pierde[3]„?.


[1] Sfântul Isaac Sirul

[2] A se vedea: http://saccsiv.wordpress.com/2009/12/26/robotizarea-omului-%E2%80%9Epana-in-2050-granita-dintre-oameni-si-aparate-asa-cum-o-vedem-acum-nu-va-mai-exista%E2%80%9D/

[3] Matei 16:26

Trăieşte-ţi viaţa

Eşti tânăr, ai prieteni mulţi, nu eşti foarte bogat dar ai ce cheltui, vorbeşti deschis ce vrei, te duci orinde eşti invitat, iţi place să fii admirat, nonconformismul chiar te reprezintă, vântul iţi flutură camaşa şi de sus de acolo de pe bloc privind oraşul iţi spui: „trăieşte-ţi viaţa!”

Dar ce este viaţa ta? Oare să te întorci la ora 04:00 de la un majorat fară să mai ştii drumul spre casă; fetele fară prejudecăţi, fără rutină, haine, care „ţi-au redat speranţa aseară” sau puterea financiară cu care „poţi face orice” care „iţi îndeplineşte orice dorinţă” definesc cu adevărat cuvântul – împlinire? Reprezintă cu adevărat amintiri plăcute din adolescenţă sau „a te distra” este esenţial in viaţa unui tânăr şi reprezintă sloganul „trăieşte-ţi viaţa”.

Intră într-o biserică, aşează-te in genunchi in faţa icoanei Maicii Domnului şi spune-i cum te distrezi tu şi cum ai vrea, spune-i ce înseamnă pentru tine tinereţea. Oare o poţi face gândindu-te la toate momentele in care te-ai distrat? Mai au loc înjurăturile, băutura si toate celelalte? Nu cumva te ruşinezi? Dacă este bine ceea ce faci, atunci de ce te ruşinezi? De ce nu te distrezi cum îţi place ţie, şi în biserică? Oare Dumnezeu, Maica Domnului si Sfinţii nu sunt pretutindeni? Chiar şi acasă, la şcoală, la discotecă, etc. privind fiecare faptă pe care o faci?

Dar dacă totul are un sfârşit şi după moarte urmează veşnicie, atunci la bătrâneţe privind în urmă, cu ce te ajută faptele nechibzuite ale tinereţii? Judecata este aproape, mergi cu conştiinţa împăcată că ai avut o tinereţe fericită, că ţi-ai trăit viaţa, că ai avut libertate? Dar ce înseamnă pentru tine libertatea? Să faci ce vrei? „Fac ce vreau dar ştiu ce fac” este un slogan care cu ceva vreme în urmă încuraja pacatul desfrâului. Libertatea nu înseamnă să facem ce vrem, căci de multe ori făcând ceea ce vrem facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Eşti „tare” dacă ieşi cu o fată, şi după ce a „cedat din prima seara” o laşi(părăseşti). Oare nu eşti rob păcatului? Lipsit de înţelepciune, neputând să te înfrânezi să faci faţă ispitei? Oare, cuvântul prietenilor tăi este mai presus de conştiinţă, de moralitatea ta, uneori de voinţa ta sau chiar de Dumnezeu? Oare, imaginea ta în faţa celorlalţi contează mai mult decât orice?

Bucuriile sufleteşti sunt nemarginite şi nu se pot înlocui. Un buchet cu flori de câmp pe care îl dăruieşti din toată dragostea face mai mult decât un buchet de trandafiri (filipinezi, de Ecuador) dăruiţi formal. Plăcerile dăruite de palpabil vor dispărea odată cu sursa, însă gândurile şi trăirile sufleteşti nu ţi le poate lua nimeni. Bucuria şi necazul, înalţarea şi căderea, sănătatea şi boala, cinstea şi ruşinea, bogăţia şi sărăcia – toate vin de la Dumnezeu şi trebuie acceptate ca atare.

A-ţi trăi viaţa după voia şi pe placul lui Dumnezeu înseamnă o adevarată viaţă, o viaţă care te împlineşte spiritual. Cu cât creştinul traieşte mai intens viaţa launtrică, cu atât e mai detaşat de lumea aceasta şi se apropie in mod imperceptibil de cealaltă lume. Trebuie să privim şi să cercetăm cu mare atenţie faptele noastre pentru a vedea consecinţele şi a ne da seama de ispită.

După fiecare cădere, pocainţa noastră slabeşte. Ne obişnuim cu păcatele şi până la urmă nu mai simţim deloc acţiunea harului dumnezeiesc asupra noastră. Devenim mai întâi indiferenti faţă de viaţa creştină şi apoi Îl duşmănim cu înverşunare pe Dumnezeu. Când cineva atinge stadiul acesta, a pierdut puterea de a-şi recunoaşte greşeala şi ajunge un netrebnic.