Călătorind

Posted: Iunie 24, 2010 in Articole Putere Ortodoxa

Călătorind am văzut cât de mare este lumea şi cât este de frumoasă. Într-adevăr, lumea este incotestabil frumoasă. Cât despre ea ca fiind mare, uneori devine un paradox când crezi că (fugind) într-un loc îndepărtat eşti singur, departe de locuri ştiute şi de oameni cunoscuţi. Îţi dai seama de asta când întâlneşti pe cineva din oraşul tău, un prieten, într-un loc îndepărtat de casă şi mai ales când cei care ţi-au devenit prieteni aici, se cunosc cu alţii de care tu nici nu bănuiai că ştiu de locul în care tu ai ajuns. Dar devine frumos atunci când ştii că oriunde te-ai duce Îl găseşti pe Dumnezeu, mai bine zis nu Îl găseşti ci (El) merge împreună cu tine oriunde te-ai duce. Ce este şi mai minunat e că oriunde ai fi, cât de departe, cât de singur, întotdeauna este Cineva care să te asculte atunci când vrei să discuţi şi simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti gândurile. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru[1] dar cum numai Dumnezeu este contingent, avem nevoie de ceva din exterior ca să stimuleze aceasta înlăuntrul nostru, acest sentiment al trăirii Împărăţiei. Dumnezeu este Cel care o face, uneori direct, alteori prin oameni.

Sunt oameni care trezesc în tine un sentiment puternic de dragoste, de năzuinţă divină, de voinţă şi perseverenţă…

Prezenţa lui Dumnezeu se face tot mai simţită prin căutarea ei sau prin contemplare, prin dorinţa de a-L permanentiza în conştiinţa noastră. Dar lucrurile care abat atenţia de la aceasta(de la simţirea prezenţei) sunt cele gălăgioase şi înălţătoare care îţi oferă multe, dar acestea sunt lipsite de rădăcini şi ulterior vor duce la colaps; te trezeşti fericit şi puternic fără explicaţie plauzibilă.

„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”[2]. Sporirea duhovnicească se realizează cu ajutorul lui Dumnezeu. Toate trăirile, descoperirile, aprofundările şi detaşările (de lume) vin din mâna lui Dumnezeu. Însă aşa cum vin la fel şi dispar. Pierdem când nu ştim să purtăm de grijă sau nu ştim să preţuim.

Dar din când în când vine o vreme când Dumnezeu priveşte, iar acest moment nu trece neobservat de om. Este un timp în care El te lasă „singur” testându-ţi intenţiile; vrea să vadă cum te descurci. Este unul din momentele cruciale în care toate capacităţile dobândite până atunci îţi servesc în ajutor spre a trece acest test. Este nevoie de puţin efort din partea omului spre a trece cu bine. Ce se întâmplă când capacităţile despre care vorbeam lipsesc ? Vine colapsul (al doilea) ! Şi te trezeşti la stagiul primar luându-o de la capăt. Un caz probabil fericit este dacă o iei de la capăt, deoarece poate avea ca şi consecinţe depărtarea de Dumnezeu şi apropierea de cele ale lumii care reprimindu-te îţi vor oferi noi curse şi laţuri.

Păstrează-ţi inima curată[3]! Luptă pentru dragostea (φυλαιω[4]fileo) nestrămutată şi  dragostea (ερωτάω[5]erotao) ce o datorăm; în acest fel te vei simţi cu adevărat împlinit când,  potrivit normelor lumeşti nu te afli deplin.


[1] Luca : 17; 21

 

[2] Iov : 1; 21

[3] Cf. Psalmul 50 v. 11

[4] Iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu

[5] Iubirea oamenilor între ei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s