Arhivă pentru Iunie, 2010

Ierom. Savatie Baştovoi arestat !!

Posted: Iunie 30, 2010 in Diverse

Scandalul in jurul diafilmelor de propaganda ateista pe care le-au “descoperit” granicerii transnistreni si le-au “studiat” o echipa a MGB-ului de la Tiraspol ma obliga cumva sa impartasesc tuturor celor implicati intr-un fel sau altul in aceasta tarasenie macar putin din lucrarea pe care o fac impreuna cu Octav Esinencu si o echipa de artisti  basarabeni din diverse domenii. Este vorba de un film documentar la care lucram de ceva vreme despre prigoana asupra Bisericii Ortodoxe din perioada comunismului ateu. Linia centrala a filmului urmareste destinul unui preot de tara arestat pe timpul lui Stalin si eliberat la moartea “tatucului noroadelor”. Este povestea darimarii bisericii si lichidarea preotului din satul Sipca, raionul Soldanesti. Preotul din film, Feodor Sadovici, a murit in vara anului 58, la virsta de 38 de ani, in urma bolii dobindite prin schingiuire in vremea anchetelor. Acesta este bunicul meu de pe mama a carui memorie doresc sa o cinstesc astfel, reparind pe aceasta cale si memoria tuturor preotilor romani lichidati sau nedreptatiti in perioada comunismului ateu.

Sursa aici

Un cetăţean român, împreună cu ieromonahul moldovean Savatie Baştovoi, care este şi scriitor, şi cu un fotograf moldovean, au fost reţinuţi de forţele separatiste transnistrene.

Sursa aici

[UPDATE]

Cei trei au fost eliberaţi de MGB-ul transnistrean, după ce timp de trei ore s-au aflat reţinuţi la un punct de terecere în regiunea transnistreană. „Trei ore nu mi-au permis nici să mă depărtez de la maşină, în aşteptarea MGB-ului, despre care nimeni nu ştia când o să vină. S-au arătat deranjaţi că aveam nişte diafilme sovietice, din care vreau să fac un film despre propaganda ateistă în perioada lui Hruşciov. Le-am propus să fac declaraţie vamală pentru diafilme, dar ei n-au făcut nici măcar un proces verbal. La urmă, a venit KGB-ul lor, mi-au pus o groază de întrebări şi n-au găsit probleme. Am cerut măcar o hârtie care să confirme cele întâmplate, dar nu mi-au dat nimic”, afirmă Baştovoi. Cetăţeanul român, care se afla în maşină cu Baştovoi şi Esinencu este Cosmin Pospai, IT-ist din Constanţa.

Ambasada României se arată îngrijorată în legătură cu reţinerea ieromonahului Savatie Baştovoi şi încă a unui cetăţean român de către autorităţile din regiunea transnistreană.

“Este pentru prima dată când autorităţile transnistrene arestează cetăţeni români şi acest lucru ne îngrijorează. Vom face toate demersurile necesare pentru identificarea celui de-al doilea cetăţean român reţinut, dar şi pentru a verifica situaţia în care se află acesta şi părintele Savatie Baştovoi. Vom stabili neîntârziat măsura în care cei doi cetăţeni români au nevoie de asistenţă consulară şi vom face tot posibilul pentru a-i susţine”, au declarat pentru TIMPUL reprezentanţi ai Ambasadei Române la Chişinău.

La această oră, telefonul lui Octav Esinencu şi cel al părintelui Baştovoi sunt încă închise.

Ieromonahul a fost reţinut de autorităţile separatiste în timp ce se deplasa la mănăstire

Scriitorul şi ieromonahul Savatie Baştovoi, pictorul Octav Esinencu şi un cetăţean român au fost reţinuţi acum două ore la intrare în regiunea separatistă transnistreană. Cei trei se deplasau la Mănăstirea Noul-Neamţ din s. Chiţcani, unde vieţuieşte călugărul.

Actriţa Doriana Talmazan şi prietena lui Esinencu, Laura Chitic, au fost ultimele persoane care au discutat la telefon cu pictorul. „Octav m-a sunat şi mi-a spus că sunt la vama transnistreană, unde au fost reţinuţi. Zicea că aşteaptă să vină cineva, ca să-i verifice şi să-i interogheze. Mi-a spus că încearcă să-o informeze pe soră-sa Nicoleta şi pe unii jurnalişti, despre cele întâmplate, dar telefonul nu-i funcţionează normal”. Acelaşi lucru îl confirmă şi Laura Chitic: „Când l-am sunat, zicea că e în vamă, dar că i se bruiază telefonul, că nu poate face niciun apel. Am încercat să-l sun din nou – şi telefonul lui, şi cel al părintelui Savatie erau închise…”.

Se presupune că cei trei au fost reţinuţi deoarece aveau în maşină un sac cu diafilme cu materiale propagandistice sovietice vechi, după cum afirmă mai multe persoane care s-au întâlnit cu cei trei azi dimineaţă. Savatie Baştovoi le-ar fi spus acestora că intenţionează să facă un film din aceste materiale. În maşina lui Baştovoi se mai afla şi un aparat de fotografiat. Potrivit jurnal.md, la faţa locului s-ar fi deplasat imediat ofiţerii MGB-ului transnistrean.

Solicitat de TIMPUL, Victor Osipov, vicepremierul pentru problema transnistreană, s-a arătat foarte îngrijorat de cele întâmplate. „Am făcut un avertisment pentru toţi cetăţenii RM care pleacă peste Nistru să fie prudenţi, să ia măsuri de precauţie, pentru a nu-şi crea probleme. Deoarece ştim foarte bine cine controlează regiunea şi de ce este capabilă administraţia separatistă. Oricum, este un nou abuz din partea autorităţilor transnistrene, care se înscrie în şirul de acţiuni unilaterale orientate spre tensionarea situaţiei în zona de conflict. Ne vom informa, vom studia circumstanţele şi, în funcţie de aceasta, vom încerca să soluţionăm problema”, a declarat Osipov.

Sursa aici

Călătorind

Posted: Iunie 24, 2010 in Articole Putere Ortodoxa

Călătorind am văzut cât de mare este lumea şi cât este de frumoasă. Într-adevăr, lumea este incotestabil frumoasă. Cât despre ea ca fiind mare, uneori devine un paradox când crezi că (fugind) într-un loc îndepărtat eşti singur, departe de locuri ştiute şi de oameni cunoscuţi. Îţi dai seama de asta când întâlneşti pe cineva din oraşul tău, un prieten, într-un loc îndepărtat de casă şi mai ales când cei care ţi-au devenit prieteni aici, se cunosc cu alţii de care tu nici nu bănuiai că ştiu de locul în care tu ai ajuns. Dar devine frumos atunci când ştii că oriunde te-ai duce Îl găseşti pe Dumnezeu, mai bine zis nu Îl găseşti ci (El) merge împreună cu tine oriunde te-ai duce. Ce este şi mai minunat e că oriunde ai fi, cât de departe, cât de singur, întotdeauna este Cineva care să te asculte atunci când vrei să discuţi şi simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti gândurile. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru[1] dar cum numai Dumnezeu este contingent, avem nevoie de ceva din exterior ca să stimuleze aceasta înlăuntrul nostru, acest sentiment al trăirii Împărăţiei. Dumnezeu este Cel care o face, uneori direct, alteori prin oameni.

Sunt oameni care trezesc în tine un sentiment puternic de dragoste, de năzuinţă divină, de voinţă şi perseverenţă…

Prezenţa lui Dumnezeu se face tot mai simţită prin căutarea ei sau prin contemplare, prin dorinţa de a-L permanentiza în conştiinţa noastră. Dar lucrurile care abat atenţia de la aceasta(de la simţirea prezenţei) sunt cele gălăgioase şi înălţătoare care îţi oferă multe, dar acestea sunt lipsite de rădăcini şi ulterior vor duce la colaps; te trezeşti fericit şi puternic fără explicaţie plauzibilă.

„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”[2]. Sporirea duhovnicească se realizează cu ajutorul lui Dumnezeu. Toate trăirile, descoperirile, aprofundările şi detaşările (de lume) vin din mâna lui Dumnezeu. Însă aşa cum vin la fel şi dispar. Pierdem când nu ştim să purtăm de grijă sau nu ştim să preţuim.

Dar din când în când vine o vreme când Dumnezeu priveşte, iar acest moment nu trece neobservat de om. Este un timp în care El te lasă „singur” testându-ţi intenţiile; vrea să vadă cum te descurci. Este unul din momentele cruciale în care toate capacităţile dobândite până atunci îţi servesc în ajutor spre a trece acest test. Este nevoie de puţin efort din partea omului spre a trece cu bine. Ce se întâmplă când capacităţile despre care vorbeam lipsesc ? Vine colapsul (al doilea) ! Şi te trezeşti la stagiul primar luându-o de la capăt. Un caz probabil fericit este dacă o iei de la capăt, deoarece poate avea ca şi consecinţe depărtarea de Dumnezeu şi apropierea de cele ale lumii care reprimindu-te îţi vor oferi noi curse şi laţuri.

Păstrează-ţi inima curată[3]! Luptă pentru dragostea (φυλαιω[4]fileo) nestrămutată şi  dragostea (ερωτάω[5]erotao) ce o datorăm; în acest fel te vei simţi cu adevărat împlinit când,  potrivit normelor lumeşti nu te afli deplin.


[1] Luca : 17; 21

 

[2] Iov : 1; 21

[3] Cf. Psalmul 50 v. 11

[4] Iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu

[5] Iubirea oamenilor între ei

legat de Resurse

Posted: Iunie 20, 2010 in Diverse

Am adăugat câteva trackuri incluse pe al doilea volum audio numit „Glasuri Duhovniceşti” scos sub marca PutereOrtodoxa.

Track no. 09 Domnul Slavei vine !
Track no. 11 Mai este cineva interesat de cer ?
Track no. 15 Vorba dulce mult aduce

Şi de asemenea multe alte resurse pe care le veţi descoperi singuri.

Te aşteptam !

Posted: Iunie 13, 2010 in Te aşteptam !

Bine ai venit, te aşteptam. Sper să îţi placă ce ţi-am pregătit şi să te apropie mai mult de Dumnezeu.

Şi am văzut, că înţelepciunea e cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decaât întunericul. Îţeleptul îţi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă. Şi am zis în inima mea: dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept ? Şi am zis în inima mea: şi aceasta este o deşertăciune ! Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului, chiar în zilele următoare totul este uitat; şi apoi, şi înţeleptul moare şi nebunul. (Ecc. 2 ; 13-16)

=================================================

II Octombrie 1945

Scumpă mamă,

Mult iubitele mele surioare, dragii mei,

Mă găsesc într-o stare de continuă bucurie sufletească. Mi s-au revărsat în suflet valuri de iubire. Numai cine a trăit astfel de momente le poate înţelege.

Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită.

Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia sa ?!

Doamne! Ce bine am făcut eu în această viaţă de mi-ai dăruit asemenea bucurii, de mi-ai dăruit iubirea şi grija Ta, care nu m-au părăsit nici o clipă ?!

Scumpii mei, trăiesc o viaţă cu totul deosebită de aceea pe care obişnuit o trăieşte lumea. Cu alte preocupări, alte gânduri, alte bucurii.

Cât aş fi de fericit ca bucuriile sufletului meu să ajungă până în inimile voastre !

Vreau să vă ştiu curate, bune la suflet, blânde, iubitoare, senine, fericite, cuminţi, ascultătoare, credincioase, pline de nădejde, – şi modeste – şi sănătoase.

Să trăiţi o viaţă simplă, cât mai simplă. Participaţi cu viaţa voastră la simplitatea şi frumuseţea naturii. Îmbrăcaţi-vă modest şi curat. Rochiţele întotdeauna să vi le faceţi lungi, până mai jos de genunchi. Pantofii să aibă tocurile cât mai joase cu putinţă. Să nu vă fardaţi. Cât de frumos şade unor fete în ţinuta lor naturală… Sub nici un motiv să nu vă boiţi buzele sau obrajii !

Păstraţi-vă curate aşa cum Dumnezeu v-a lăsat, căci curăţenia-naturaleţea este adevărata frumuseţe şi podoabă… Nu vă duceţi pe la baluri. Vă cer mult deodată… În realitate, nu vă cer nimic altceva decât să fiţi sfinţi model de cuminţenie şi desăvârşire creştină.

Feriţi-vă de prieteniile rele, căci păcatul se transmite pe neimţite. Cu tot sufletul vă îndemn la o viaţă creştină ! gândiţi-vă că nimeni din această lume nu v-ar putea dori mai mult bine decât acela pe care vi-l doresc eu.

Scumpa şi buna mea mamă, te rog din inimă ai grijă de sufletul fetiţelor mele scumpe ! Şi îndeamnă-le şi matale la o viaţă creştină, aşa după cum Dumnezeu o doreşte.

Mă rog întotdeauna pentru voi. Aştept senin ziua fericită când voi fi din nou în mijlocul vostru. În viaţa de închisoare am luat hotărâri mari, de viaţă curată şi de totală dăruire. Vreau să nu mai trăiesc pentru mine…

Aş fi tare fericit dacă de Crăciun aţi veni toate patru, mama, Valentina, Norica, Zunea la mine. Ar fi minunat. Eu sunt cu voi şi vă sărut,

Valeriu[1]


[1] Valeriu Gafencu sau „Sfântul închisorilor

==============================================

Aşa cum Hristos ne aduce de la moarte la viată, tot aşa şi primăvara preschimbă întreaga faţă a pământului în culori calde şi miresme de flori

Mă întind, casc, deschid ochii; văd o mare de lumină ce străbate geamul direct în camera mea. Dau plapuma la o parte, cobor din pat şi alerg la geam. Rămân pentru o clipă nemişcat. Pupilele se strâng, lumina îi  invadează şi de altfel tot ce-i stă în cale.

Mai ieri era totul alb; azi, începe să se coloreze tot tabloul. Simfonia zburătoarelor îndulceşte auzul fin al cântăreţilor. Roua dimineţii mă salută cu sclipiri de pe iarba abia dezmeticită. Căldura înmoaie orice fiinţă ce mai ieri era rece, nemişcată. Culorile devin tot mai vii, transmiţând semnale pozitive oricărei fapturi.

Am ridicat fruntea şi am închis ochii inspirând adânc. Vedeam parcă întreaga lume, o imensă privelişte mirifică ce hrăneşte cu fantasticul mintea omului. Râuri, păduri nesfârşite, munţi ascunşi sub verde şi păsări încântătoare. Am expirat, deschizând ochii încet şi păşind firav, cu paşii unui copil ce abea învaţă să meargă. Am dus mâinile la spate împreunându-le, parcă nevrând sa strice peisajul ce mă înconjura. Dar iată, mă opresc, şi aplecându-mă privesc cu duioşie ghioceii poraspăt ieşiţi la lumină. Întind mâna, cuprinsă de un tremurat neobişnuit, încercând să-i ating cu vârful degetelor, să-i mângâi. Satisfacţia e unică, de fapt satisfacţia oferită de natura splendidă creată de Dumnezeu în slujba omului este unică. Deci Lui I se cuvine lauda.

Iată că Dumnezeu a făcut multe lucruri pentru care omul trebuie să se bucure. Dumnezeu vrea să fim fericiţi, tocmai de aceea ne mustră atunci când greşim; o face ca un Tată ce-şi iubeşte fiii. Dumnezeu ne iubeşte dar noi furgim de iubirea Lui, îngheţându-ne simţirile fireşti sădite în inimă şi uitând de simplitate, de adevăratele valori, de linişte, de curăţie interioară. Fugim de ele şi nu mai ştim să ne bucurăm de zborul fluturilor pe deasupra diversităţii florilor.

„Îngropăm bucurii într-o mare de biţi”.

(PutereOrtodoxa)

Cu braţe înverzite mă primeşte iar

Afară e soare, afară e primavară… “Dor de casă”! …aş zice. Dar mă uit în jur şi văd că peste tot este acasă. Dacă natura mă primeşte bucuroasă, atunci oriunde este acasă. Dacă m-aş întinde pe jos şi aş simţi pamântul rece, iarba udă şi tulpini uscate, aş înţelege că ea nu mă vrea; dar iată că acum e pregătită să mă primescă oferindu-mi adieri călduţe pentru început. Ce întâlnesc la prima vedere este esteticul, pe care ochii îl recunosc din prima, căutând să se delecteze cu el. Devine totul din ce în ce mai verde, mai plin. Florile se înmulţesc, parcă apărând tot mai multe să mă vadă dar eu ştiu, că nu-s alesul lor şi nici nu pot pleca la Demiurg. Ating cu palma un copac ce dăinuie de vreme multă şi-l cuprind vrând să-l simt în palme, vreau să ma pătrundă, să-l ascult, căci văd cum naşte muguri şi ici colo flori şi cred că poate să îmi spună câte un cuvânt. Orice mi-ar spune ştiu că-i înţelept şi-mi va fi de folos.

“Activitate” –  este cuvântul ce caracterizează primăvara, căci se reia activitatea ce toamna trecută s-a-ncheiat. Păsările se întorc şi-şi fac din nou aceleaşi cuiburi, gâzele se aglomerează lăsându-te să aştepţi vreme de-un ceas până-ţi eliberează calea. Florile îşi întind frunzele iar şi iar; şi iar şi iar acelaşi curs ciclic pe care îl are natura. Soarele răsare, apune şi aleargă-nspre locul de unde răsare din nou.1 De ce m-aş uimi văzând Primăvara ? doar o văd în fiecare an. Da ! însă în fiecare an mi se face dor de ea, şi de fiecare dată când se afişează pare a fi alta. Uneori este tristă şi introvertită, nu vrea să-mi vorbească, alteori e bucuroasă şi mă-ntâmpină cu tot felul de frumuseţi, cum s-a întâmplat şi astăzi.

În cer norii se ascund, nu ştiu de cine. Nu se vede decât întinderea albastră. Ora 18:30, Luna este prezentă şi ea, albă, frumoasă. Se arată faptul ca o altă zi de primăvară se va încheia. Nu-mi pare rău ! De ce ? Pentru că ştiu cine se-apropie cu paşi mărunţi să mă primească în braţele ei călduroase…  (PutereOrtodoxa)


1 (Ecclesiastul 1, 5)

===============================================

Esenta lumanarii nu-i ceara care se topeste, ci lumina care se degaja! Antoine de Saint-Exupery

” Se spune de obicei, ca iarba e plina de flori. Unii nu vad acest lucru. Spun ca-i iarba inflorita si-atat, chiar daca arareori ne plecam in fata florilor. Suntem dispusi sa dam crezare celor care vad ca iarba-i inflorita. Dar pentru acestia, pamantul nu are forma si continutul bine conturat. Numai celor alesi sa vada iarba inflorind li se supune natura cu adevarat. Numai lor li se infatiseaza floarea ierbii, pentru ca ei pot vedea lucruri ce ar ramane pururi nevazute. Iar atunci cand ne iau de mana sa ne arate minunile sufletului lor, trebuie sa-i umplem cu recunostinta noastra. Prin ei am vazut partea nevazuta a lucrurilor. Prin ei devenim parti adevarate a unor lucruri nevazute. Prin ei prindem contur. Prin ei simtim frumusetea aprtenentei noastre. Prin ei vom gusta bucurii nebanuite devenind mai frumosi.
Iubiti-i pe acesti oameni, rari, ca iarba inflorita… “

 

==============================================

” Fiecare om e marcat cu durere, pentru că viaţa se desfăşoară
între două dureri care nu-i aparţin – naşterea şi
moartea. Învăţături primim cu toţii, independent de
voinţa noastră. „Aşa se mănâncă, aşa se merge, aşa se vorbeşte,
aşa se citeşte”. O repetiţie formată de-a lungul anilor deschide
calea cunoaşterii. Şi o urmează. Fiecare om devine răspunzător,
pentru faptele lui. Iar sfaturile în momente de cumpănă devin
viaţă repetată după alte vieţi. Rostind sfaturi, devenim actorii
timpului trăit. Rolul de actor al vieţii mele îl refuz odată cu
refuzul sfatului celui apropiat.
Sunt prea trist pentru ca să-mi găsesc singur bucuria.
Rămâi alături de mine şi taci, dacă nu ştii să rupi tristeţea
aducându-mi bucuria ploii sau a frigului. Nu mai sunt copil, dar
simt în mine copilăria care şi-a julit genunchii căzând. Dacă ai să
mă cerţi pentru ea, neputinţa se va răsfrânge asupra ta, care ai
fost martorul căderii mele. Dacă vrei să rămâi cu amintirea lor vei
simţi în tine resemnarea, dar eu nu vreau să renunţ. Tăcerea lor
o caut când în după amiezile ploioase…
Copilăria naşte în mine dorinţa, când poveştile sunt prezente
şi când basmele nu mor, când totul este posibil, chiar
trecerea dincolo, peste o zi, peste o săptămână, în faţa marilor
dileme, sfidând imanenţa timpului, chiar şi atunci când timpul
este o imensitate din care putem să luăm fără grijă: o zi, un an…
Aş vrea azi să-ţi povestesc ce s-a întâmplat, din convingerea
care vine din puterea de a crea acel mâine, pentru că acum
ştiu că a afla cu o zi mai devreme înseamnă doar a trăi mai puţin
cu o zi acelaşi timp înainte de timp. Iar timpul nu s-ar condensa
şi o zi nu ar fi tot o zi.
Speranţele noastre sunt doar zile care urmează, în viaţa ce
ne-a fost lăsată în cutia pandorei, când fiecare zi devine o nouă
căutare.
Când un copil alunecând îşi juleşte genunchii iar omul de
alături îl ridică în braţe şi-i spune nu : „Taci, în curând n-o să te
mai doară” ci : „Hai, vino să-ţi arăt ceva”, durerea dispare,
pierzându-se în acel ceva misterios, pe care urmează să-l afle.
Şi vreau ca omul de lângă mine să tacă, iar dacă nu ştie să-mi
spună „Hai să-ţi arăt ceva”, cel puţin prezenţa lui să mă facă
să nu mă simt singur. “